Apocalipsa
Capitolul 21
49 cântări din Melodia se inspiră din versetele acestui capitol.
Apocalipsa 21:1-4
1 cântare
1Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
2Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
3Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Cântări:
Cer senin
Apocalipsa 21:2
5 cântări
2Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Apocalipsa 21:2-3

Vom vedea pe Dumnezeu!
Apocalipsa 21:3
4 cântări

Apocalipsa 21:3-4
6 cântări
3Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Apocalipsa 21:4
19 cântări
4El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Cântări:
Ce sfântă bucurie
Doamne, credința mea
Doamne, părăsi-voi toate
Față-n față-n cer cu Domnul
Fiți voioși totdeauna!
Hai la Isus, așa cum ești
La ora noastră biblică
Mi-e dor de-o zi
Mă ține-n Mâna Sa
Regele suprem
Regele Suprem - medley
Sfânt e Cel ce-a triumfat
Suflet, te scoală!
Sunt un pribeag
Vine-o zi
Vine-o zi, vine-o zi
Vom vedea pe Dumnezeu!
Înainte!
Înviat
Apocalipsa 21:5
3 cântări
5Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Apocalipsa 21:14
2 cântări
14Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.
Apocalipsa 21:15-17
1 cântare
15Îngerul care vorbea cu mine avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
16Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.
17I-a măsurat şi zidul, şi a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
Cântări:
Vine-o zi
Apocalipsa 21:21
2 cântări
21Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.
Apocalipsa 21:23
1 cântare
23Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
Cântări:
Cer senin
Apocalipsa 21:24
1 cântare
24Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea.
Cântări:
Focul dragostei lui Isus
Apocalipsa 21:27
2 cântări
27Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în Cartea Vieţii Mielului.
Apocalipsa 21 (întregul capitol)
1 cântare
Cântări:
Da, chiar în curând
Index al cântărilor
A Domnului casă s-o cinstești
Apocalipsa 21:3
Am fost văzut de Domnul
Apocalipsa 21:27
Ce sfântă bucurie
Apocalipsa 21:4
Ce-ar fi făptura-mi fără Tine?
Apocalipsa 21:5
Cer senin
Apocalipsa 21:23
Cer senin
Apocalipsa 21:1-4
Cer senin
Apocalipsa 21:2
Când valea plângerii voi părăsi
Apocalipsa 21:2
Da, chiar în curând
Apocalipsa 21
Doamne, credința mea
Apocalipsa 21:4
Doamne, nu vreau comoară
Apocalipsa 21:27
Doamne, părăsi-voi toate
Apocalipsa 21:4
Dragoste divină, sfântă
Apocalipsa 21:21
E medicul cel minunat
Apocalipsa 21:3-4
E Puterea Crucii Lui
Apocalipsa 21:14
Eu nu-nțeleg
Apocalipsa 21:3-4
Față-n față-n cer cu Domnul
Apocalipsa 21:4
Fiți voioși totdeauna!
Apocalipsa 21:4
Focul dragostei lui Isus
Apocalipsa 21:24
Fraților, veniți!
Apocalipsa 21:21
Hai la Isus, așa cum ești
Apocalipsa 21:4
Isus mai scump mi-e ca orice
Apocalipsa 21:3-4
La ora noastră biblică
Apocalipsa 21:4
Mi-e dor de-o zi
Apocalipsa 21:4
Mă ține-n Mâna Sa
Apocalipsa 21:4
Natura cântă
Apocalipsa 21:5
Noi mergem spre ceruri
Apocalipsa 21:2
Puterea crucii
Apocalipsa 21:14
Regele suprem
Apocalipsa 21:4
Regele Suprem - medley
Apocalipsa 21:4
Regele Suprem - medley
Apocalipsa 21:2
Sfânt e Cel ce-a triumfat
Apocalipsa 21:4
Suflet, te scoală!
Apocalipsa 21:4
Sufletu-mi se odihnește
Apocalipsa 21:2
Sunt un pribeag
Apocalipsa 21:4
Tatăl nostru
Apocalipsa 21:3
Tot ce am
Apocalipsa 21:3-4
Un lucru cer
Apocalipsa 21:3
Victoria în Isus - BBSO
Apocalipsa 21:3-4
Vine-o zi
Apocalipsa 21:4
Vine-o zi
Apocalipsa 21:15-17
Vine-o zi, vine-o zi
Apocalipsa 21:4
Vom vedea pe Dumnezeu!
Apocalipsa 21:4
Vom vedea pe Dumnezeu!
Apocalipsa 21:2-3
În tot locul mă conduce
Apocalipsa 21:3
Înainte!
Apocalipsa 21:4
Îndeajuns mi-e Doamne
Apocalipsa 21:3-4
Înviat
Apocalipsa 21:4
Înviat
Apocalipsa 21:5