Mă-nchin cu fața în țărână
Și mă cobor până la pământ,
Sunt doar un abur, o fărâmă,
Dar Tu ești Dumnezeul Sfânt!
Și mă cobor până la pământ,
Sunt doar un abur, o fărâmă,
Dar Tu ești Dumnezeul Sfânt!
O frunză sunt, un praf pe taler,
Sunt ca un fum în fața Ta,
Dar ai găsit cu cale, Doamne,
Să te cobori și-n viața mea,
Altarele-mi sunt dărâmate
Și jertfa a-ncetat demult,
Cântările-s demult uitate-n
Învălmășeală si tumult!
Sunt ca un fum în fața Ta,
Dar ai găsit cu cale, Doamne,
Să te cobori și-n viața mea,
Altarele-mi sunt dărâmate
Și jertfa a-ncetat demult,
Cântările-s demult uitate-n
Învălmășeală si tumult!
Zidurile mi-au fost surpate
Iar porțile au ars de tot,
Vasele toate-au fost luate,
O, Doamne, simt că nu mai pot!
Iar porțile au ars de tot,
Vasele toate-au fost luate,
O, Doamne, simt că nu mai pot!
Un bob de jar în spuza seacă
A mai rămas din focul sfânt,
Iar lacrimile mi-l îneacă,
O, nu îl stinge în pământ,
Ajută-mă la dres altarul
Să ardă bobul meu de jar,
Cel care sunt să fie darul
Adus ca jertfă pe altar.
A mai rămas din focul sfânt,
Iar lacrimile mi-l îneacă,
O, nu îl stinge în pământ,
Ajută-mă la dres altarul
Să ardă bobul meu de jar,
Cel care sunt să fie darul
Adus ca jertfă pe altar.
Zidește-mi zidul dimprejuru-mi,
Cetate tare Tu să-mi fii,
Să-mi fii Tu scutul meu de-apururi
Și-n vremurile ce-or veni,
Cetate tare Tu să-mi fii,
Să-mi fii Tu scutul meu de-apururi
Și-n vremurile ce-or veni,
Pe-altarul sfânt să nu se stingă
Al dragostei foc niciodat'
Și-n viața mea să se aprindă
Iubirea – darul minunat,
Credința și nădejdea noastră
Să întrețină focul viu,
Iar dragostea să ne-nsoțească
Pe drumul vieții prin pustiu
Al dragostei foc niciodat'
Și-n viața mea să se aprindă
Iubirea – darul minunat,
Credința și nădejdea noastră
Să întrețină focul viu,
Iar dragostea să ne-nsoțească
Pe drumul vieții prin pustiu
Mulți au altare dărâmate,
Isus le poate întări,
Dă-i bobul tău de jar azi, frate,
Și nu îl stinge, nu-l feri,
Isus le poate întări,
Dă-i bobul tău de jar azi, frate,
Și nu îl stinge, nu-l feri,
Arată-i ce-a rămas din tine,
Din focul tău de altădat'
Și-atunci când lacrima îți vine,
Se-aprinde focul minunat,
În cercetarea Lui preasfântă
Te pune iarăși pe altar,
Iar harul Domnului te-avântă
Și-ți dă al mântuirii har.
Din focul tău de altădat'
Și-atunci când lacrima îți vine,
Se-aprinde focul minunat,
În cercetarea Lui preasfântă
Te pune iarăși pe altar,
Iar harul Domnului te-avântă
Și-ți dă al mântuirii har.
Mă-nchin cu fața în țărână
Și mă cobor până la pământ,
Sunt doar un abur, o fărâmă,
Dar Tu ești Dumnezeul Sfânt!
Și mă cobor până la pământ,
Sunt doar un abur, o fărâmă,
Dar Tu ești Dumnezeul Sfânt!
O frunză sunt, un praf pe taler,
Sunt ca un fum în fața Ta,
Dar ai găsit cu cale, Doamne,
Să te cobori și-n viața mea,
Altarele-mi sunt dărâmate
Și jertfa a-ncetat demult,
Cântările-s demult uitate-n
Învălmășeală si tumult!
Sunt ca un fum în fața Ta,
Dar ai găsit cu cale, Doamne,
Să te cobori și-n viața mea,
Altarele-mi sunt dărâmate
Și jertfa a-ncetat demult,
Cântările-s demult uitate-n
Învălmășeală si tumult!
Zidurile mi-au fost surpate
Iar porțile au ars de tot,
Vasele toate-au fost luate,
O, Doamne, simt că nu mai pot!
Iar porțile au ars de tot,
Vasele toate-au fost luate,
O, Doamne, simt că nu mai pot!
Un bob de jar în spuza seacă
A mai rămas din focul sfânt,
Iar lacrimile mi-l îneacă,
O, nu îl stinge în pământ,
Ajută-mă la dres altarul
Să ardă bobul meu de jar,
Cel care sunt să fie darul
Adus ca jertfă pe altar.
A mai rămas din focul sfânt,
Iar lacrimile mi-l îneacă,
O, nu îl stinge în pământ,
Ajută-mă la dres altarul
Să ardă bobul meu de jar,
Cel care sunt să fie darul
Adus ca jertfă pe altar.
Zidește-mi zidul dimprejuru-mi,
Cetate tare Tu să-mi fii,
Să-mi fii Tu scutul meu de-apururi
Și-n vremurile ce-or veni,
Cetate tare Tu să-mi fii,
Să-mi fii Tu scutul meu de-apururi
Și-n vremurile ce-or veni,
Pe-altarul sfânt să nu se stingă
Al dragostei foc niciodat'
Și-n viața mea să se aprindă
Iubirea – darul minunat,
Credința și nădejdea noastră
Să întrețină focul viu,
Iar dragostea să ne-nsoțească
Pe drumul vieții prin pustiu
Al dragostei foc niciodat'
Și-n viața mea să se aprindă
Iubirea – darul minunat,
Credința și nădejdea noastră
Să întrețină focul viu,
Iar dragostea să ne-nsoțească
Pe drumul vieții prin pustiu
Mulți au altare dărâmate,
Isus le poate întări,
Dă-i bobul tău de jar azi, frate,
Și nu îl stinge, nu-l feri,
Isus le poate întări,
Dă-i bobul tău de jar azi, frate,
Și nu îl stinge, nu-l feri,
Arată-i ce-a rămas din tine,
Din focul tău de altădat'
Și-atunci când lacrima îți vine,
Se-aprinde focul minunat,
În cercetarea Lui preasfântă
Te pune iarăși pe altar,
Iar harul Domnului te-avântă
Și-ți dă al mântuirii har.
Din focul tău de altădat'
Și-atunci când lacrima îți vine,
Se-aprinde focul minunat,
În cercetarea Lui preasfântă
Te pune iarăși pe altar,
Iar harul Domnului te-avântă
Și-ți dă al mântuirii har.
