Când tata se roagă

Când tata se roagă, el nu folosește
Cuvinte rostite mereu la amvon;
Vorbește de lucruri diverse, firește,
Dar toate sunt altfel, și vorbe și ton.
Când tata se roagă la dânsul acasă
El vine la Domnul cu multe nevoi.
Dar tot ce-l frământă și tot ce-l apasă
Mai mult decât toate atunci, suntem noi.

Când tata se roagă, el basme nu spune;
Îi ies de pe buze cuvinte fierbinți.
Rugându-L pe Domnul să fac-o minune,
Să-i fie băieții mai buni, mai cuminți.
Când tata se roagă mereu își arată
Dorința aprinsă ce-o poartă în piept:
Să nu se mai certe ai săi niciodată,
Să umble cu teamă pe drumul cel drept.

Când tata se roagă, simțim o putere
De sus cum coboară ca un șuvoi.
Și-n inima noastră simțim durere
Că tatei dureri, îi producem și noi.
Când tata se roagă, pricepi și tu, frate,
Că poate-i și el uneori supărat.
Că nu i se face întruna dreptate,
Că multe necazuri spre el se abat.

Dar tata se roagă și iarăși se roagă,
Suspină și geme, și cere-ajutor.
Și dacă se roagă de-o viață întreagă
Mă-ntreb de-i acesta un lucru ușor?
Da, tata se roagă! Deși câteodată
Noi nu înțelegem cuvintele lui.
Îi strângem puternic mâna de tată,
Că alta mai caldă, mai gingașă nu-i.