Cartea

Cartea bună nu-i aceea care ne distrează-un ceas,
Nici aceea ce ne face numai un plăcut popas,
Ci-i aceea ce ne-aduce până nici n-am isprăvit
Și îndemnul și puterea de-a-mplini tot ce-am citit.

Cartea-ți luminează mintea
Și-ți deșteaptă-nchipuirea,
Cartea îți dezleagă limba
Și îți curăță vorbirea,
Și pe cei mai nobili oameni ți-i aduce împreună
Să le fii și tu asemeni - numai aia-i carte bună.

Cartea-i cel mai bun prieten și de cel mai bun folos
Care-ți mustră ce nu-i bine și-ți ajută-n ce-i frumos,
- Nu-l îndepărta de tine pe-acest prieten credincios.

Prietenul care-ți vorbește
Deseori te lingușește,
Însă prietenul ce-ți scrie
Îți vrea numai bine ție.
- Dar oricâți și orice-ți spun
Ia din tot numai ce-i bun.

Orice timp nefolosit
Este-un aur risipit,
Cine-l pierde fără rost
Va muri sărac și prost.

Cartea este-nvățătorul care îl plătești o dată
Și pe urmă nu-ți mai cere toată viața nici o plată.

Un moment de-l ai scutit,
Folosește-l la citit.

Mulți se supără-ntrebându-i
De mai multe ori ce-ai vrea,
Cartea însă niciodată orișicât întrebi din ea.

Când nu poți noaptea dormi
Cartea te va liniști.
Când ești singur și pribeag,
Cartea-ți este-un prieten drag.
Când ai un amar suspin,
Cartea este-un bun alin.

Cartea bună e aceea
Ce ți-a inspirat ideea,
Și-ți dă drumul luminos
Ca s-o realizezi frumos.

Pentru orice sfat în lume cine-l dă așteaptă plată,
Cartea-ți dă întotdeauna și nu-ți cere niciodată.

Orice prieten care doarme și-l întrebi -
Se enervează,
Cartea însă totdeauna poți s-o-ntrebi,
Ea este trează.

Chiar fântâna cea mai plină se golește când tot iei,
Cartea nu-și împuținează apa cât tot scoți și bei.

Cât de plin să-ți fie sacul scade dacă nu mai pui,
Numai cartea nu mai scade, ea dă veșnic orișicui.

Rar prieten nu te spune ori nu te trădează-odată,
Cărții poți să-i spui, ea taina nimănui nu ți-o arată,
- Drag urmașul meu cuprinde-ți câte prietenii vei vrea
Însă nu te-ncrede-n totul numa-n carte,
Numa-n ea.