Ce suntem noi, Doamne

Ce suntem noi, Doamne, umbră și părere,
Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere.
Ce curând ne crește și ne ia pământul,
Izvorâm ca apa și zburăm ca vântul!

Ce lăsăm noi, Doamne, la plecarea noastră,
Din taina cea neagră spre taina albastră?
Vrednică-i de voia și zările Tale
Doar urma luminii pe-a dragostei cale.

Ce lăsăm noi, Doamne, din visul opririi,
Doar sfânta cenușă jertfită iubirii,
Cereasca mireasmă ce-am ars rugăciunii
Și roua de aur din ochii minunii.

Ce ținem noi Doamne, al nostru-n vecie,
Doar ce dăm acuma la alții și Ție,
Doar dulcea tăcere, sfințită-n suspine,
Doar ceasul de taină trăit lângă Tine.