Celui flămând nu-i spune
Cuvinte-nflăcărate
Dă-i pâine să mănânce
Și dă-i pe săturate.
/: Acesta e Hristosul
Adevărat în tine:
Prin faptă I te-asemeni,
Prin faptă-L porți tu bine. :/
Cuvinte-nflăcărate
Dă-i pâine să mănânce
Și dă-i pe săturate.
/: Acesta e Hristosul
Adevărat în tine:
Prin faptă I te-asemeni,
Prin faptă-L porți tu bine. :/
Celui bolnav trimite-i
Nu numai gânduri bune,
Ci mergi la el aievea
Cu duhu-n rugăciune.
/: Acesta e Hristosul,
Ce-n inimă-ți domnește:
Cuvântul Lui în tine
Așa se dovedește. :/
Nu numai gânduri bune,
Ci mergi la el aievea
Cu duhu-n rugăciune.
/: Acesta e Hristosul,
Ce-n inimă-ți domnește:
Cuvântul Lui în tine
Așa se dovedește. :/
Celui ce întristarea
I-a-ntunecat ființa.
Grăbește-te spre dânsul
Să-i întârești credința.
/: Acesta e Hristosul:
Nu frânge trestia ruptă,
Ci-o-ndreaptă cu iubire
Și-o pune iar în luptă. :/
I-a-ntunecat ființa.
Grăbește-te spre dânsul
Să-i întârești credința.
/: Acesta e Hristosul:
Nu frânge trestia ruptă,
Ci-o-ndreaptă cu iubire
Și-o pune iar în luptă. :/
Lumina nu stă-n vorbe,
Ci-n jertfă mistuită
Pe-altarul dăruirii
În orișice clipită.
/: Hristosul e Lumină,
Ca El Îi sunt urmașii,
Viața Lui le umple
Și vorbele și pașii. :/
Ci-n jertfă mistuită
Pe-altarul dăruirii
În orișice clipită.
/: Hristosul e Lumină,
Ca El Îi sunt urmașii,
Viața Lui le umple
Și vorbele și pașii. :/
Celui flămând nu-i spune
Cuvinte-nflăcărate
Dă-i pâine să mănânce
Și dă-i pe săturate.
/: Acesta e Hristosul
Adevărat în tine:
Prin faptă I te-asemeni,
Prin faptă-L porți tu bine. :/
Cuvinte-nflăcărate
Dă-i pâine să mănânce
Și dă-i pe săturate.
/: Acesta e Hristosul
Adevărat în tine:
Prin faptă I te-asemeni,
Prin faptă-L porți tu bine. :/
Celui bolnav trimite-i
Nu numai gânduri bune,
Ci mergi la el aievea
Cu duhu-n rugăciune.
/: Acesta e Hristosul,
Ce-n inimă-ți domnește:
Cuvântul Lui în tine
Așa se dovedește. :/
Nu numai gânduri bune,
Ci mergi la el aievea
Cu duhu-n rugăciune.
/: Acesta e Hristosul,
Ce-n inimă-ți domnește:
Cuvântul Lui în tine
Așa se dovedește. :/
Celui ce întristarea
I-a-ntunecat ființa.
Grăbește-te spre dânsul
Să-i întârești credința.
/: Acesta e Hristosul:
Nu frânge trestia ruptă,
Ci-o-ndreaptă cu iubire
Și-o pune iar în luptă. :/
I-a-ntunecat ființa.
Grăbește-te spre dânsul
Să-i întârești credința.
/: Acesta e Hristosul:
Nu frânge trestia ruptă,
Ci-o-ndreaptă cu iubire
Și-o pune iar în luptă. :/
Lumina nu stă-n vorbe,
Ci-n jertfă mistuită
Pe-altarul dăruirii
În orișice clipită.
/: Hristosul e Lumină,
Ca El Îi sunt urmașii,
Viața Lui le umple
Și vorbele și pașii. :/
Ci-n jertfă mistuită
Pe-altarul dăruirii
În orișice clipită.
/: Hristosul e Lumină,
Ca El Îi sunt urmașii,
Viața Lui le umple
Și vorbele și pașii. :/