Chiar și de m-ai da în mâna
Celui mai înfuriat,
Fă să nu mă tulbur, Doamne,
Căci aș face-un greu păcat.
Dar și chiar de-o să mă tulbur
În vreo clipă, cea mai grea,
Fă să nu mă tem vreodată,
Teama-i spre rușinea mea.
Celui mai înfuriat,
Fă să nu mă tulbur, Doamne,
Căci aș face-un greu păcat.
Dar și chiar de-o să mă tulbur
În vreo clipă, cea mai grea,
Fă să nu mă tem vreodată,
Teama-i spre rușinea mea.
Dar și chiar de mă voi teme,
Când aș fi mai slab de zel,
Fă să nu fug niciodată,
Căci fugind aș fi-un mișel.
Dar și chiar să fug vreodată,
În vreun nebunesc păcat,
Fă să nu mă lepăd, Doamne,
Căci atunci sunt blestemat.
Când aș fi mai slab de zel,
Fă să nu fug niciodată,
Căci fugind aș fi-un mișel.
Dar și chiar să fug vreodată,
În vreun nebunesc păcat,
Fă să nu mă lepăd, Doamne,
Căci atunci sunt blestemat.
A mă tulbura, sau teme
Și-a fugi chiar, pot cândva,
Căci prin plâns și pocăință
Pot să sper că-mi vei ierta.
Dar dac-am ajuns netrebnic,
Un vândut și-un lepădat,
Am făcut păcatul care
Până-n veci e neiertat.
Și-a fugi chiar, pot cândva,
Căci prin plâns și pocăință
Pot să sper că-mi vei ierta.
Dar dac-am ajuns netrebnic,
Un vândut și-un lepădat,
Am făcut păcatul care
Până-n veci e neiertat.
/: Doamne, chiar să mor în mâna
Celui mai cumplit călău,
Fă să nu pot niciodată
Lepăda Cuvântul Tău. :/
Celui mai cumplit călău,
Fă să nu pot niciodată
Lepăda Cuvântul Tău. :/
Chiar și de m-ai da în mâna
Celui mai înfuriat,
Fă să nu mă tulbur, Doamne,
Căci aș face-un greu păcat.
Dar și chiar de-o să mă tulbur
În vreo clipă, cea mai grea,
Fă să nu mă tem vreodată,
Teama-i spre rușinea mea.
Celui mai înfuriat,
Fă să nu mă tulbur, Doamne,
Căci aș face-un greu păcat.
Dar și chiar de-o să mă tulbur
În vreo clipă, cea mai grea,
Fă să nu mă tem vreodată,
Teama-i spre rușinea mea.
Dar și chiar de mă voi teme,
Când aș fi mai slab de zel,
Fă să nu fug niciodată,
Căci fugind aș fi-un mișel.
Dar și chiar să fug vreodată,
În vreun nebunesc păcat,
Fă să nu mă lepăd, Doamne,
Căci atunci sunt blestemat.
Când aș fi mai slab de zel,
Fă să nu fug niciodată,
Căci fugind aș fi-un mișel.
Dar și chiar să fug vreodată,
În vreun nebunesc păcat,
Fă să nu mă lepăd, Doamne,
Căci atunci sunt blestemat.
A mă tulbura, sau teme
Și-a fugi chiar, pot cândva,
Căci prin plâns și pocăință
Pot să sper că-mi vei ierta.
Dar dac-am ajuns netrebnic,
Un vândut și-un lepădat,
Am făcut păcatul care
Până-n veci e neiertat.
Și-a fugi chiar, pot cândva,
Căci prin plâns și pocăință
Pot să sper că-mi vei ierta.
Dar dac-am ajuns netrebnic,
Un vândut și-un lepădat,
Am făcut păcatul care
Până-n veci e neiertat.
/: Doamne, chiar să mor în mâna
Celui mai cumplit călău,
Fă să nu pot niciodată
Lepăda Cuvântul Tău. :/
Celui mai cumplit călău,
Fă să nu pot niciodată
Lepăda Cuvântul Tău. :/