Da, credința-i temelia celorlalte roade bune,
Nu poți să clădești nimica de nu vrei pe ea a pune,
Dar dacă așezi credința a vieții temelie
Ea le ține și le nalță, poți s-așezi pe ea o mie.
Nu poți să clădești nimica de nu vrei pe ea a pune,
Dar dacă așezi credința a vieții temelie
Ea le ține și le nalță, poți s-așezi pe ea o mie.
Da, credința, - dar credința nu-i oricare crez din lume,
Ci credință-i numai una, care bine să te-ndrume,
E credință care-aduce nașterea din nou în viață
Și-apoi creșterea în toate câte bunul simț ne-nvață.
Ci credință-i numai una, care bine să te-ndrume,
E credință care-aduce nașterea din nou în viață
Și-apoi creșterea în toate câte bunul simț ne-nvață.
Nu-i credință-adevărată ceea care nu te schimbă,
Care nu-ți dă altă fire, altă inimă și limbă,
Ceea care nu te face dintr-un om lumesc, un frate
Care duce-o viață sfântă, în lumină și-n dreptate.
Care nu-ți dă altă fire, altă inimă și limbă,
Ceea care nu te face dintr-un om lumesc, un frate
Care duce-o viață sfântă, în lumină și-n dreptate.
Nu-i credință-adevărată ceea care tot vorbește
Lăudându-se pe dânsa iar pe altul îl hulește,
Ci credință-adevărată e aceea care tace
Și-n răbdare, ce e bine nu și-l laudă,
- Ci-l face.
Lăudându-se pe dânsa iar pe altul îl hulește,
Ci credință-adevărată e aceea care tace
Și-n răbdare, ce e bine nu și-l laudă,
- Ci-l face.
E credință-adevărată numai cea ce-aduce roadă,
Bunătatea și iubirea care toți pot să le vadă,
Cine n-are-aceste roade cu cât mai mult vorbărește
Nu că are o credință
- Ci că n-are, dovedește.
Bunătatea și iubirea care toți pot să le vadă,
Cine n-are-aceste roade cu cât mai mult vorbărește
Nu că are o credință
- Ci că n-are, dovedește.
O credință neclintită e-avuția cea mai mare,
Dar un suflet doar prin fapte dovedește că o are.
Dar un suflet doar prin fapte dovedește că o are.
Ce ciudat e crezul care că-i credință se numește
Dar afar-de vorbărie cu nimic nu dovedește,
Cel ce crede că-i credință, se înșală și se minte
Căci credința se arată numa-n roade,
Nu-n cuvinte.
Dar afar-de vorbărie cu nimic nu dovedește,
Cel ce crede că-i credință, se înșală și se minte
Căci credința se arată numa-n roade,
Nu-n cuvinte.
O credință ce se schimbă, una ieri și alta mâne
E-o minciună și acuma
Și minciună-n veci rămâne,
E-o batjocură și astăzi, și-o batjocură-n vecie
Tot ce poate ca să spună n-are nici o temelie.
E-o minciună și acuma
Și minciună-n veci rămâne,
E-o batjocură și astăzi, și-o batjocură-n vecie
Tot ce poate ca să spună n-are nici o temelie.
O credință-ntemeiată pe un legământ divin,
Neschimbată-i pe vecie prin oricâte lupte vin,
Dacă legământul este încheiat pe adevăr,
Neschimbat pe veci rămâne,
Până într-un fir de păr.
Neschimbată-i pe vecie prin oricâte lupte vin,
Dacă legământul este încheiat pe adevăr,
Neschimbat pe veci rămâne,
Până într-un fir de păr.
Dacă Binele e-același, ieri și azi și-n veci la fel,
Tot așa-i și legământul și credința noastră-n el,
Când credința ieri e una, azi e alta, mâine-așa,
Ce credință mai e asta,
Cine va mai crede-n ea?
Tot așa-i și legământul și credința noastră-n el,
Când credința ieri e una, azi e alta, mâine-așa,
Ce credință mai e asta,
Cine va mai crede-n ea?
Adevărul nu se-nșeală cu-o credință doar din gură,
Numai oamenii se-nșeală cu această-adunătură,
Cei ce cred că mântuirea e ușoară și-i oriunde,
Vai în ce-nșelare umblă
Și ce foc îi va pătrunde.
Numai oamenii se-nșeală cu această-adunătură,
Cei ce cred că mântuirea e ușoară și-i oriunde,
Vai în ce-nșelare umblă
Și ce foc îi va pătrunde.
Nu vă înșelați, - credința nu-i așa la întâmplare
Cum o zic în orice vreme toate gurile flecare,
Ci credința care duce la răsplata mântuirii
E credința pân-la moarte dusă-n căile cinstirii.
Cum o zic în orice vreme toate gurile flecare,
Ci credința care duce la răsplata mântuirii
E credința pân-la moarte dusă-n căile cinstirii.
Cine n-are rod umblarea în smerenie și faptă,
Cât s-ar lăuda pe sine n-are o credință dreaptă,
Ci cu cât mai mult vorbește dar n-arată fapta bună
Cu atât a lui credință dovedește că-i minciună.
Cât s-ar lăuda pe sine n-are o credință dreaptă,
Ci cu cât mai mult vorbește dar n-arată fapta bună
Cu atât a lui credință dovedește că-i minciună.
O credință-adevărată
Doar prin fapte se arată,
Ceea care rod nu poartă
Dovedește că e moartă.
Doar prin fapte se arată,
Ceea care rod nu poartă
Dovedește că e moartă.
Sufletul ce sincer crede
Știe că-Adevăru-l vede
Și când spune și când tace
Și când poate și nu face,
Și se teme ca să spună
Ceea ce ar fi minciună,
- Dacă crezi urmașul meu,
Umblă-n adevăr mereu.
Știe că-Adevăru-l vede
Și când spune și când tace
Și când poate și nu face,
Și se teme ca să spună
Ceea ce ar fi minciună,
- Dacă crezi urmașul meu,
Umblă-n adevăr mereu.
Da, credința-i temelia celorlalte roade bune,
Nu poți să clădești nimica de nu vrei pe ea a pune,
Dar dacă așezi credința a vieții temelie
Ea le ține și le nalță, poți s-așezi pe ea o mie.
Nu poți să clădești nimica de nu vrei pe ea a pune,
Dar dacă așezi credința a vieții temelie
Ea le ține și le nalță, poți s-așezi pe ea o mie.
Da, credința, - dar credința nu-i oricare crez din lume,
Ci credință-i numai una, care bine să te-ndrume,
E credință care-aduce nașterea din nou în viață
Și-apoi creșterea în toate câte bunul simț ne-nvață.
Ci credință-i numai una, care bine să te-ndrume,
E credință care-aduce nașterea din nou în viață
Și-apoi creșterea în toate câte bunul simț ne-nvață.
Nu-i credință-adevărată ceea care nu te schimbă,
Care nu-ți dă altă fire, altă inimă și limbă,
Ceea care nu te face dintr-un om lumesc, un frate
Care duce-o viață sfântă, în lumină și-n dreptate.
Care nu-ți dă altă fire, altă inimă și limbă,
Ceea care nu te face dintr-un om lumesc, un frate
Care duce-o viață sfântă, în lumină și-n dreptate.
Nu-i credință-adevărată ceea care tot vorbește
Lăudându-se pe dânsa iar pe altul îl hulește,
Ci credință-adevărată e aceea care tace
Și-n răbdare, ce e bine nu și-l laudă,
- Ci-l face.
Lăudându-se pe dânsa iar pe altul îl hulește,
Ci credință-adevărată e aceea care tace
Și-n răbdare, ce e bine nu și-l laudă,
- Ci-l face.
E credință-adevărată numai cea ce-aduce roadă,
Bunătatea și iubirea care toți pot să le vadă,
Cine n-are-aceste roade cu cât mai mult vorbărește
Nu că are o credință
- Ci că n-are, dovedește.
Bunătatea și iubirea care toți pot să le vadă,
Cine n-are-aceste roade cu cât mai mult vorbărește
Nu că are o credință
- Ci că n-are, dovedește.
O credință neclintită e-avuția cea mai mare,
Dar un suflet doar prin fapte dovedește că o are.
Dar un suflet doar prin fapte dovedește că o are.
Ce ciudat e crezul care că-i credință se numește
Dar afar-de vorbărie cu nimic nu dovedește,
Cel ce crede că-i credință, se înșală și se minte
Căci credința se arată numa-n roade,
Nu-n cuvinte.
Dar afar-de vorbărie cu nimic nu dovedește,
Cel ce crede că-i credință, se înșală și se minte
Căci credința se arată numa-n roade,
Nu-n cuvinte.
O credință ce se schimbă, una ieri și alta mâne
E-o minciună și acuma
Și minciună-n veci rămâne,
E-o batjocură și astăzi, și-o batjocură-n vecie
Tot ce poate ca să spună n-are nici o temelie.
E-o minciună și acuma
Și minciună-n veci rămâne,
E-o batjocură și astăzi, și-o batjocură-n vecie
Tot ce poate ca să spună n-are nici o temelie.
O credință-ntemeiată pe un legământ divin,
Neschimbată-i pe vecie prin oricâte lupte vin,
Dacă legământul este încheiat pe adevăr,
Neschimbat pe veci rămâne,
Până într-un fir de păr.
Neschimbată-i pe vecie prin oricâte lupte vin,
Dacă legământul este încheiat pe adevăr,
Neschimbat pe veci rămâne,
Până într-un fir de păr.
Dacă Binele e-același, ieri și azi și-n veci la fel,
Tot așa-i și legământul și credința noastră-n el,
Când credința ieri e una, azi e alta, mâine-așa,
Ce credință mai e asta,
Cine va mai crede-n ea?
Tot așa-i și legământul și credința noastră-n el,
Când credința ieri e una, azi e alta, mâine-așa,
Ce credință mai e asta,
Cine va mai crede-n ea?
Adevărul nu se-nșeală cu-o credință doar din gură,
Numai oamenii se-nșeală cu această-adunătură,
Cei ce cred că mântuirea e ușoară și-i oriunde,
Vai în ce-nșelare umblă
Și ce foc îi va pătrunde.
Numai oamenii se-nșeală cu această-adunătură,
Cei ce cred că mântuirea e ușoară și-i oriunde,
Vai în ce-nșelare umblă
Și ce foc îi va pătrunde.
Nu vă înșelați, - credința nu-i așa la întâmplare
Cum o zic în orice vreme toate gurile flecare,
Ci credința care duce la răsplata mântuirii
E credința pân-la moarte dusă-n căile cinstirii.
Cum o zic în orice vreme toate gurile flecare,
Ci credința care duce la răsplata mântuirii
E credința pân-la moarte dusă-n căile cinstirii.
Cine n-are rod umblarea în smerenie și faptă,
Cât s-ar lăuda pe sine n-are o credință dreaptă,
Ci cu cât mai mult vorbește dar n-arată fapta bună
Cu atât a lui credință dovedește că-i minciună.
Cât s-ar lăuda pe sine n-are o credință dreaptă,
Ci cu cât mai mult vorbește dar n-arată fapta bună
Cu atât a lui credință dovedește că-i minciună.
O credință-adevărată
Doar prin fapte se arată,
Ceea care rod nu poartă
Dovedește că e moartă.
Doar prin fapte se arată,
Ceea care rod nu poartă
Dovedește că e moartă.
Sufletul ce sincer crede
Știe că-Adevăru-l vede
Și când spune și când tace
Și când poate și nu face,
Și se teme ca să spună
Ceea ce ar fi minciună,
- Dacă crezi urmașul meu,
Umblă-n adevăr mereu.
Știe că-Adevăru-l vede
Și când spune și când tace
Și când poate și nu face,
Și se teme ca să spună
Ceea ce ar fi minciună,
- Dacă crezi urmașul meu,
Umblă-n adevăr mereu.
