Cum pe David, Tu, nu l-ai lăsat
După gândul lui ca să lucreze,
Ci din Tine, Doamne, Tu i-ai dat
Planul Tău - pe el să se așeze.
După gândul lui ca să lucreze,
Ci din Tine, Doamne, Tu i-ai dat
Planul Tău - pe el să se așeze.
Să zidesc și eu,
Sfinte Dumnezeu,
Să zidesc mereu
După planul Tău,
Casa Ta cea una,
Cât ar fi furtuna,
Cât mi-ar fi de greu,
Să zidesc mereu!
Sfinte Dumnezeu,
Să zidesc mereu
După planul Tău,
Casa Ta cea una,
Cât ar fi furtuna,
Cât mi-ar fi de greu,
Să zidesc mereu!
Doamne-așa Te rog, ca să nu lași
După gândurile mele bune,
Să-mi îndrept spre lucru-ai vieții pași,
Ci în mine planul Tău îl pune!
După gândurile mele bune,
Să-mi îndrept spre lucru-ai vieții pași,
Ci în mine planul Tău îl pune!
Să nu pot zidi la Casa Ta,
După cum mi-nchipui c-ar fi bine,
Ci să ții deplin, Tu, mintea mea
Să zidească numai după Tine!
După cum mi-nchipui c-ar fi bine,
Ci să ții deplin, Tu, mintea mea
Să zidească numai după Tine!
Eu sunt om și pot ca să greșesc,
Dar Tu, Doamne, ai puterea toată,
Să mă-ndrepți - din planul Tău ceresc,
Să nu fac vreun pas greșit vreodată!
Dar Tu, Doamne, ai puterea toată,
Să mă-ndrepți - din planul Tău ceresc,
Să nu fac vreun pas greșit vreodată!
Mulțumesc, Părintele meu bun,
Ca lui David de odinioară,
Tu m-ajuți întreg să mă supun,
Ca s-adun la Casa Ta comoară!
Ca lui David de odinioară,
Tu m-ajuți întreg să mă supun,
Ca s-adun la Casa Ta comoară!
Cum pe David, Tu, nu l-ai lăsat
După gândul lui ca să lucreze,
Ci din Tine, Doamne, Tu i-ai dat
Planul Tău - pe el să se așeze.
După gândul lui ca să lucreze,
Ci din Tine, Doamne, Tu i-ai dat
Planul Tău - pe el să se așeze.
Să zidesc și eu,
Sfinte Dumnezeu,
Să zidesc mereu
După planul Tău,
Casa Ta cea una,
Cât ar fi furtuna,
Cât mi-ar fi de greu,
Să zidesc mereu!
Sfinte Dumnezeu,
Să zidesc mereu
După planul Tău,
Casa Ta cea una,
Cât ar fi furtuna,
Cât mi-ar fi de greu,
Să zidesc mereu!
Doamne-așa Te rog, ca să nu lași
După gândurile mele bune,
Să-mi îndrept spre lucru-ai vieții pași,
Ci în mine planul Tău îl pune!
După gândurile mele bune,
Să-mi îndrept spre lucru-ai vieții pași,
Ci în mine planul Tău îl pune!
Să nu pot zidi la Casa Ta,
După cum mi-nchipui c-ar fi bine,
Ci să ții deplin, Tu, mintea mea
Să zidească numai după Tine!
După cum mi-nchipui c-ar fi bine,
Ci să ții deplin, Tu, mintea mea
Să zidească numai după Tine!
Eu sunt om și pot ca să greșesc,
Dar Tu, Doamne, ai puterea toată,
Să mă-ndrepți - din planul Tău ceresc,
Să nu fac vreun pas greșit vreodată!
Dar Tu, Doamne, ai puterea toată,
Să mă-ndrepți - din planul Tău ceresc,
Să nu fac vreun pas greșit vreodată!
Mulțumesc, Părintele meu bun,
Ca lui David de odinioară,
Tu m-ajuți întreg să mă supun,
Ca s-adun la Casa Ta comoară!
Ca lui David de odinioară,
Tu m-ajuți întreg să mă supun,
Ca s-adun la Casa Ta comoară!