Despre înfrânare

Taina spusă la ureche
Ți-o auzi la mii de leghe;
Ține-ți taina pentru tine
De n-o vrei la nu știu cine.

Slabă-i inima lumească,
Tare-i inima-nfrânată:
Numai calea înfrânării este binecuvântată.

Stăpânirea-n curăție
Și umblarea-n înfrânare
Te feresc de multe rele
Și de multe zile-amare.

Numai o viață sfântă ți-ar da dreptul a te plânge,
Dar când ai o viață sfântă,
Rar te plângi,
Orice te-ar frânge.

Inima e ca o harfă: mereu fără câte-o coardă,
Nu va fi desăvârșită, orișicât ar fi să ardă;
De aceea niciodată n-aștepta să afli-n viață
Înfrânare făr-o vină, munte fără nici o ceață.

Orișicând și orișiunde pașii înfrânării sunt
Însoțiți de ploi și grindini și ispite pe pământ,
Niciodată, înfrânarea n-a avut un drum ușor -
Dulce-i pentru ea doar slava cea din veacul viitor.

Dacă vrei să-nvingi dușmanul, stăpânește-te luptând -
Mare har e stăpânirea celui cumpătat și blând,
Mare biruință are cel stăpân deplin pe sine;
Orice rău învingi pe urmă,
Când te-nvingi întâi pe tine.

Cât ar fi de lungă iarna-nviforată,
Zorii primăverii tot răsar odată -
Plata înfrânării, cât o să-ntârzie
Crede-o și-o așteaptă: sigur o să vie.

Ține-ți câinele cu foame dacă vrei să-l ai de casă,
Însă vezi să nu-i dea altul coaja lui, c-atunci te lasă;
Ține-ți fiul în al cinstei înfrânare totdeauna,
Dar ai grijă să nu-l fure desfrânarea și minciuna.

Ține-ți inima-nfrânată în a cinstei ascultare,
Dar ferește-o să nu cadă dincolo de înfrânare.

Fiecare suflet piere prin a lui neînfrânare;
Cât e-n stare el să-și facă, nimeni nu mai este-n stare.

Îmbuibarea cu mâncare,
Pentru multe este rea:
Sufletu-l învârtoșează, inima o face grea,
Mintea o secătuiește, face trupul moleșit
Și zădărnicește vlaga omului păcătoșit.

Fiara nu-și apleacă fruntea decât frântă și ucisă:
Firea rea, numai sub cruce stă supusă și învinsă.

Toate relele din lume doar din desfrânare vin -
Lipsa înfrânării umple trup și suflet cu venin.

Mâna știe să măsoare mult mai sigur ca privirea -
Hărnicia și-nfrânarea nu te-nșeală nicăierea.

Petrecerile lumii nu-mbogățesc nicicând:
Acel ce nu le lasă, va plânge și flămând.

Cine mai puțin mănâncă,
Mai mult are să trăiască;
Cumpătarea și-nfrânarea anii vieții au să-i crească.

Bună-i calea înfrânării și cuminte-i cine-o ține,
Cine-a mers pe ea în viață a mers drept
Și-a ajuns bine.

Înfrânarea este bunul cel mai prețios în viață;
Cine-o are totdeauna merge cu lumina-n față.

După cum e-ndrumătorul, așa-s și cei îndrumați.
Cum să-ndrume în lumină cei ce sunt întunecați?

Nu e bine-acolo unde nu-i nici un conducător,
Însă nu-i nici unde frâul e pe mâna tuturor.

Toate-averile din lume n-ajung celui doritor -
Mulțumit e numai omul înfrânat și răbdător.

Mai presus de împlinirea oricăror dorințe rele,
Este înfrânarea care face să renunți la ele.

Cel ce are înfrânare - și dorește mai puține,
Are mai puține lipsuri
Și trăiește mult mai bine.

Pe calea înfrânării-i viața - ferice-i omul înfrânat;
Pe calea desfrânării-i moartea
- Și vai de cel ce stă-n păcat!

În neprihănire toate sfintele virtuți s-arat -
Cel neprihănit e omul drept și bun și înfrânat.

Înțelepciunea-i pentru suflet
Ce-i sănătatea pentru trup:
Ferice-acei ce pentru suflet din timpul trupului își rup.