Viața cu-Adevărul nu e totdeauna prea ușoară,
Dar viața cu minciuna totdeauna este-amară.

Viața nu dă nimănuia nici mai multe supărări,
Nici mai multe suferințe,
Decât binecuvântări.
Nici mai multe suferințe,
Decât binecuvântări.
Dacă crezi în altă Viață,
Tu, atunci, trăiește-o bine
Pe aceasta de acuma
Printre cei ce sunt cu tine.
Tu, atunci, trăiește-o bine
Pe aceasta de acuma
Printre cei ce sunt cu tine.
Drumul vieții suie către viitorul nesfârșit,
Ce și-l află fiecare după ce și-a pregătit.

Nu orice om care vorbește de fapte bune
- Le și face
Dar nu de-acel ce tot vorbește
Cât de făptaș - la Cer îi place.
- Le și face
Dar nu de-acel ce tot vorbește
Cât de făptaș - la Cer îi place.
Viața celui ce vorbește cât mai scurt și cumpătat
Va aduce-n lume rodul cel mai binecuvântat.

Viața e mai trecătoare ca al păsărilor zbor
Fii cu grijă și cu grabă, multe ești în ea dator.

Nici un om nu este josnic
Când nu umblă-n josnicie
Însă ura naște ură, -
Omenia - omenie.
Când nu umblă-n josnicie
Însă ura naște ură, -
Omenia - omenie.
Viața care numa-n chinuri
Și-n amărăciuni trăiește
Încă înaintea morții, pe picioare putrezește,
Dar când suferința lungă, inima spre cer o duce
Moartea se preschimbă-n viață
Și amarul ei în dulce.

Caută mai întâi să-ți vindeci viața ta cea sufletească
Și urma-ți-va vindecarea și de boala cea trupească,
Bolile din trup vin numai de la cele sufletești,
Când se vindecă acelea - vindecat de toate ești.

Grijile vieții tale lasă-le lui Cel de Sus,
Datoriile vieții însă du-le tu de dus.
Datoriile vieții însă du-le tu de dus.
Unei vieți nefericite nu-i nevoie de ocol,
Nu-i prea mare rău la nimeni când își lasă locul gol,
Nu-i prea pagubă la nimeni când se duce-un om sărac,
Unei vieți nefericite prea puțini cărare-i fac.

Fiecare-și poartă-n lume soarta lui
De el legată.
De urmarea căii noastre nu ne-ascundem niciodată,
Rodul faptei ni-l culegem fiecare într-un fel,
Ori pe-acest pământ vremelnic,
Ori pe veci de veci sub el…

Fiul moștenește-n lume numele cui l-a făcut
Iar el trebuie să-l poarte,
Ori plăcut ori neplăcut.
Fapta noastră-i fiul nostru, - ea s-arată ne-ndoios
Orișicui, cu-al nostru nume,
Ori netrebnic
Ori frumos.

Viața noastră are-o țintă,
Ținta-i Binele suprem
Către el mereu să tindem - cât trăim datori suntem,
Către el - Desăvârșirea,
Către el - să năzuim
- Numai astfel în viață datoria ne-o-mplinim.

Viața asta i-a fost dată omului, de la Izvor
Ca să se desăvârșească în virtuți, luptând de zor.

Celui care-ți ia cu sila nu-i mai cere ce îți ia,
- Cel mai tare-i și obraznic și stricat - tot nu-ți va da.

Nu ești pierdut cât timp înveți,
Aceasta-ți dă vieții preț,
Pierdut ajungi când te socoți
Că știi mai bine decât toți.
Aceasta-ți dă vieții preț,
Pierdut ajungi când te socoți
Că știi mai bine decât toți.
Viețuirii înțelepte libertatea-i este sfântă,
Fără ea nimic pe lume n-o hrănește și încântă.

Nu putem fi toți de-o vârstă,
Nu putem fi toți de-un fel,
Fiecare are-n viață un dar unic pentru el.

Dacă te aștepți la viață, - vino spre-Adevăr acum,
Dacă te aștepți la moarte, - ieși-i cu curaj în drum.

Viața va fi totdeauna grea pe lume
Și amară!
- Să nu zici: voi face bine când va fi ușoară,
Că-n zadar aștepți, mai bine
Decât astăzi nu-ți mai vine!

Mulți sărută mâna care-ar vrea-o ruptă,
Greu preț cere-adesea a vieții luptă.
Greu preț cere-adesea a vieții luptă.
Anii rodnici într-o viață au un număr foarte mic,
Folosește-le-orice clipă - nu le risipi nimic.

Nimic din ce câștigi pe prețul vieții tale-n lume jos,
Nu-ți poate-ntoarce prețu-acesta,
- Decât ce-i bine și frumos.
Nu-ți poate-ntoarce prețu-acesta,
- Decât ce-i bine și frumos.
Vitregiile vor trece, - dragostea rămâne,
- Nu cădea zdrobit de astăzi,
Uită-te spre mâne!
- Nu cădea zdrobit de astăzi,
Uită-te spre mâne!
Când ai optzeci de ani, -
Ai dreptul ca să mori în patul tău,
Pân-atunci să mori la muncă,
Sau în luptă,
Nu-i un rău!
Ai dreptul ca să mori în patul tău,
Pân-atunci să mori la muncă,
Sau în luptă,
Nu-i un rău!
Bătrân ești doar atuncea când nu mai folosești
- Cât bine faci pe lume, atâta prețuiești.

De moarte poți fi sigur
De-al ei ceas, însă, nu -
De-aceasta-n orice vreme adu-ți aminte tu!

Numai din adâncul morții nu-i întoarcere vreodată,
Pentru marea ei plecare te gătește viața toată!

Viața vindecă-orice boală,
Numai bătrânețea grea
O s-o vindece doar moartea,
- Du-o fericit spre ea!
Numai bătrânețea grea
O s-o vindece doar moartea,
- Du-o fericit spre ea!
Cui i-a fost viața dragă ca o muncă fericită
Îi va fi și moartea dragă ca odihna liniștită.

Când viața noastră-i gata a muri pentru păcat,
Și-Adevăru-n noi e gata a-nvia cu-adevărat.

Prima naștere ni-e-n lume,
Cea de-a doua-i pentru Cer,
Una-n cele trecătoare,
Alta-n cele ce nu pier.
Cea de-a doua-i pentru Cer,
Una-n cele trecătoare,
Alta-n cele ce nu pier.
Cum e starea, așa-i omul,
Cum e ceasul, așa-i fața,
Cum e fața, așa-i fapta
Și cum fapta, - așa-i viața!
Cum e ceasul, așa-i fața,
Cum e fața, așa-i fapta
Și cum fapta, - așa-i viața!
De folos e cercetarea orișicărui lucru mic,
- Fără de însemnătate nu e pe pământ nimic,
Numai că același lucru, nu e pentru toți la fel,
Unii-și trag din el osânda,
Alții lauda din el.

Nici nu știi ce cauză mică nimicește-un lucru mare,
Dar nimic din ce-i pe lume nu se-ntâmplă la-ntâmplare,
Deseori un lucru mare e zdrobit de-o cauză mică
Pentru ca cel rău și mârșav totdeauna s-aibă frică.

Oamenii sunt prea puternic copleșiți de orice fleac
Și n-au timp pentru-Adevărul cel fără de moarte-n veac,
Și-astfel bieții, pierd și timpul și prilejul mântuirii
Iar când văd, - ei plâng zadarnic plânsul groaznic al pieirii.

Cel ce nu se poate duce să mai vadă și-altă țară
Piere în necunoștință,
În prostie și-n ocară.
Piere în necunoștință,
În prostie și-n ocară.
Pentru orice-nțelepciune e și-un strop de nebunie,
Cu orice câștig, așteaptă și vreo pagubă să-ți vie,
Orice pagubă aduce și vreun câștig cu sine,
Răul nu-i doar rău în lume,
Binele nu-i numai bine.

Un cusur îl vezi mai iute decât o virtute-n toți
Și tu fiule-ai cusururi, - nu ți le-arăta cât poți!

Și Destinul și Nimicul au un chip acoperit,
Numa-n Adevăr ne este acest chip descoperit.

Ceea ce se schimbă-n lume,
- Cum era, nu va fi-n veac,
Nu se mai refac asemeni cele care se desfac;
Chipul lumii trece iute,
Viața asta-i tot așa,
- Nu vrei tu să vezi nici astăzi după ce să umbli-n ea?

Tot ce se întîmplă-n lume, fie-n mare, fie-n mic,
Trebuie să se întâmple, - fără rost nu e nimic!

Singura dorință care
Vreau ca s-o mai am sub soare,
E-a trecutului uitare
A prezentului răbdare
Și-o nădejde-nvingătoare
- Pentru viața viitoare.
Vreau ca s-o mai am sub soare,
E-a trecutului uitare
A prezentului răbdare
Și-o nădejde-nvingătoare
- Pentru viața viitoare.
Nici să n-o iei înaintea
Unui mai deștept ca tine,
Nici să n-o lași înapoia unui prost
- Că n-ajungi bine.
Unui mai deștept ca tine,
Nici să n-o lași înapoia unui prost
- Că n-ajungi bine.
Viața asta-i pentru muncă,
- Tu-acest adevăr l-nvață,
Pentru odihnire este numai cealaltă viață.

Soarta omului atârnă de-a lui primăvară,
Soarta zilei de întâia dimineții oară,
Soarta vieții de frumoasa tinereții cale
Și de azi depinde soarta mântuirii tale.

Amână până seara a zilei lăudare,
Atunci se vede bine cât nor a fost - ori soare,
Așteaptă ca sfârșitul unei vieți a spune
Ce-au fost în ea mai multe: de rele ori de bune.

Cine nu-și cârpește gaura cea mică
Va cârpi-o mare - căci ea se tot strică,
Cine nu-și îndreaptă astăzi viața sa,
Mâine, poate, vreme nu va mai avea.

Toate lucrurile-n lume se grăbesc către-un sfârșit,
Bine-i numai de acela care-l află pregătit.

Până n-a venit apusul celei mai din urmă zile
Pregătește-te de moarte, toate rânduindu-ți-le,
Că-n zadar vei vrea acestea în cel mai din urmă ceas,
Atunci nu mai știi ce face
- Și vei fi cum ai rămas.