Din părțile Dobrogei

Cine știe - și știi că știe - este omul înțelept,
Pe acela îl ascultă căci te-nvață ce e drept.
Cine știe, dar nu știe că el știe - e-adormit,
Pe acela te silește și-l trezește negreșit.
Cine nu știe, dar știe că nu știe, - e-un sărman,
Caută să-l ajuți s-ajungă al științei drag liman.
Cine nu știe, și nu știe că nu știe - este-un prost.
Scapă-te de el căci veșnic va rămâne tot ce-a fost.

Unde merge țara, du-te
Chiar dacă nu-ți place,
- Un cocoș nu cântă
Ziuă tot se face.

Fă-ți rost de-o vorbă bună și-o coajă pentru câini,
Când deseori ai treabă să mergi pe la stăpâni.

Prietenii sunt ca grămada cea de pepeni când i-aduni,
În mulțimea lor adesea unul-doi de afli buni.

Nu lăsa cărarea veche pentru una de curând
- Nu-ți lăsa pe-un vechi prieten pentru unul nou, nicicând.

Pentru corabie nu valul și nu furtuna-i răul mare,
Atunci când bine e-nchegată și nici o crăpătură n-are,
Spărturile-s primejdioase, căci de-are crăpături în ea
Pe cea mai liniștită apă - ușor se poate scufunda.
- O, fiii mei, nu-n ura lumii,
Nici în prigoane ori nevoi:
Primejdia pierzării voastre, e-n dezbinarea dintre voi.

Nu-i vorbi de bogăția ta la omul cel lipsit
Nici nu-ți spune fericirea unui om nefericit.

Cu cei mari arată-ți multa
Și-ndelunga ta răbdare,
- Unde-i culmea cea mai naltă
E și valea cea mai mare.

Omul care-i arde casa strigă cel mai tare-n sat
- Deseori cel mai cu gură este cel mai vinovat.

Către părinți, iubiri sunt trei:
Întâi: - să îngrijești de ei,
A doua: - a nu-i supăra
Și cea de-a treia: - a-i răbda
- În orice stare ar fi ei
Le ești dator aceste trei.

Cu ochii altora îți vezi defectele mai bine,
De-aceea nu disprețui ce alții spun de tine.

Cei de-aceeași meserie se urăsc și se bârfesc,
Cei ce au virtuți asemeni, se stimează și iubesc.

Înțeleptul dă lumină pentru sute de-ani 'nainte,
Prin ea slabul se-ntărește
Și cel prost primește minte.

Cei luminați vorbesc de gânduri,
Cei înțelepți de fapte sfinte
Iar proștii numai de mâncare
- Așa-i cunoști, după cuvinte.

Cine prea mult se îndoapă
Stă ca peștii scoși din apă,
Cine prea puțin mănâncă
Sare ca un ied pe stâncă.

La omul cunoscut, virtutea i-o respectăm fiindcă-o știm
La omul care nu-l cunoaștem, îmbrăcămintea i-o cinstim.

Învățat e-cela care pe-alții-nvață cum să știe,
Iar pe dânsul se învață cum să vrea și cum să fie.

Nu mă judeca pe strai
Judecă-mă după grai,
- Judecă-mă cine sunt
După faptă și cuvânt.

Când îl judeci pe cel tânăr, nu-l privi ca pe-un bătrân,
- După ce-a șters tinerețea, - vezi din fapte ce rămân.

Cine plânge înaintea unui crunt judecător,
Varsă lacrima zadarnic: legea nu dă ajutor.

În tine fie-o lege care
Doar altora să dea iertare
Și-un drept judecător să stea
Să-ți judece doar vina ta.

Ține cumpăna dreptății, drept, când ești judecător
Altfel mulți o să-ți păteze viața ta cu vina lor.

Orișicând te lauzi singur, tu te ocărăști pe tine,
- Vede-acela ce te-aude,
- Și te judecă în sine.

Lauda de la vrăjmaș
La ai tăi te-arată laș,
Lauda de la ai tăi
Fie-ți cinste, spre cei răi.

Când e laudă prea multă,
Rar va crede cine-ascultă.

Lacomul dorind s-apuce de oriunde al oricui,
Pierde pân-la urmă totul - chiar și ce era al lui.

Lacomul - și azi și mâine,
Pentru-o felie de pâine
Ta va prinde ca pe-un câine.

Leneșul se sinucide putrezind cu lenea-n el,
Toate relele vieții sunt în leneș și-n mișel.

Nicicând omul nestatornic n-o să-ți fie prieten bun,
- Nu lega prietenie cu flecar și cu nebun
Căci din prietenia asta vei rămâne negreșit
Prea curând și prea cu multe rușinat și păgubit.

Câți ușor ți-ajung prieteni,
Ți-ajung dușmani mai ușor,
- Dacă fugi de prietenie
Scapi de dușmănia lor.

Când te-nșeală mincinosul cunoscut de-ntregul sat,
Singur tu porți toată vina, că-l știai, și te-ai lăsat.

Mincinoșii nu sunt proști,
- Fugi de cel care-l cunoști.
Dacă te oprești cu el,
Tot te-nșeală în vreun fel.

Unde nu este tăcerea, nici înțelepciunea nu-i,
Ele-odată vin sau pleacă, la un om, în viața lui.

Cuvântul este frunză, tăcerea este rod,
- Acel ce știe asta și-o ține, - nu-i nerod,
Nerod e-acela care o știe dar n-o ține
Căci el, cu gura-și sapă prăpastia sub sine.

Adevărul niciodată nimănuia rău nu face,
Numai pe minciună nu vrea nicăieri s-o lase-n pace.

N-arăta gunoiul nici unui vecin
Când la tine-n casă de gunoi e plin.

Dragostea de-nțelepciune
Te pornește-n drumuri bune,
- Lăcomia de avere
Numa-n drumuri cu durere.

Fii alături cu-adevărul dacă vrei să fii cinstit,
Căci el n-a lăsat pe nimeni, pân-la urmă înjosit.

Unește îndrăzneala cu bunul simț în viață
Căci ele-s căi frumoase și gânduri bune-nvață.

Cinstea-n faptele mărunte
Te arată om de frunte
Și te va păzi mereu
De păcatul cel mai greu,
- Ține-ți ca un țel de frunte
Cinstea-n faptele mărunte.

Numai un om disciplinat
Își face lucrul său curat,
Dar omul cel neascultător
E-un rău pe capul tuturor.

Învățați-vă copiii să se-nvețe ei ce-i bine,
Cea mai bună-nvățătură și-o dă omul, pentru sine.

În familie, e locul sfânt în care-i armonie
Și iubire - cum în lume nu-i alt loc unde să fie.

Cuviința e frumoasă chiar și fără bunătate,
Dar atunci când ea-i și bună, e mai scumpă decât toate.

Dă la timp și tot, aceea ce-ai făgăduit oricui,
Cine își respectă vorba, își respectă fața lui.

Promisiunea împlinită, este-o datorie-a ta,
Mai întâi spre tine însuți
- Și apoi spre cel ce-o ia.

Cel flecar din obiceiul de-a distra pe cei flecari
Spune-adeseori păcate și ocări din cele mari,
Spune hule și minciună fără seamăn și măsură
Cum n-ar trebui să poată nici un om rosti din gură.

Un flecar, distrând pe alții, poate-ajunge-a ruina
Pe un om pe toată viața, - răspândind o vorbă rea.

Gesturile din afară, - să arate mai deplin
Înțelesul dinăuntru al cuvântului senin.

Ceva, - orice om te-nvață
De-l asculți și de-l privești,
Chiar și dacă, doar atâta: - cum nu-i bine să vorbești.

Luptă cu minciuna mică dacă vrei izbânda mare,
Cine n-a-nfrânt pe cea slabă,
Greu va-nfrînge-o pe cea tare.

Adevărul e lumină
Și prostia - înnoptare,
Cel ce umblă în lumină
Fericită cale are.

Orice suflet ce din calea adevărului s-abate
Dovedește-întâi prostie și pe urmă răutate.

Fără încetare-nvață
Și din toate câte vezi,
- Nu poți lumina pe alții dacă nu te luminezi.

Tot ce vine fără voie în viața ta trăind,
Izvorăște din acelea ce le-ai săvârșit voind…

Tot ce ți se-ntâmplă-n viață,
Rău sau bine, - negreșit,
Sunt urmarea celor care
Numai tu le-ai făptuit.

Stăruiește și învață tot ce-i bun și-adevărat,
Prin voință vei ajunge la izbânzi ce n-ai visat.

Nu dori nimic în viață din ce-i rău și nepermis,
Nici nu sparge uși ce legea sau Cuvântul Sfânt le-a-nchis,
Nici lua cu nedreptate ce n-ai dreptul să primești,
- Căci nu binecuvântarea, ci blestemul moștenești.

Ceri familiei iubire? -
Fii întâi tu iubitor!
- Tot ce vrei să-ți facă alții
Mai întâi le fă tu lor.

Lenea nu-i numai rușine
Ci-i și furt, căci se hrănește
Dintr-o pâine pentru care
Ea n-asudă, nici muncește.

Chiar când munca-ți face casa-mbelșugată
Tu să duci în toate viața cumpătată.

Cumpătarea îți aduce casei mulțumire,
Sănătății-ndestulare, vieții fericire…

Bârfitorul și năpârca să-i ferești oricine-ai fi,
Căci aceștia oriunde pot mușca și otrăvi.

Buzele și conștiința să ți le păzești mai bine
- Cel mai greu se spală pata de rugină și rușine.

Cine poate să-l bârfească
Pe-altul către tine-aci
Și pe tine către altul
Mai ales, te va bârfi.

Spune numai adevărul despre orice om sau stare,
- Chiar și micile-adevăruri au în ele-o cinste mare.

Unde-aprinde bârfitorul nu mai crește ce era,
- De bârfire și de șarpe, fugi în toată viața ta.

Nu te mânia o clipă,
Ca să nu plângi o viață.
- Cumpătarea și tăcerea
Cel mai greu și rar se-nvață.

Nu poate omul cumpătat
Să fie prieten cu-un stricat,
Iar dacă-i poate sta-ntr-un rând
Se strică și el în curând.

Cinstea și cu Adevărul tot același lucru sunt,
Adevărul este cinste, cinstea-i Adevăr oricând.

Omul demn are curajul orișicând a fi cinstit
Chiar când cinstea-l păgubește, tot de ea-i despăgubit,
La-ncercare, cu răbdare, el așteaptă-ncrezător
Căci sfârșitu-i totdeauna: prețuirea tuturor.

Unde nu vezi adevărul și nici cinste, nici virtute,
Toți sunt blestemați! - De-acolo, tu ia-ți tot ce ai și du-te
Locuiește și-n pustie că tot îți va fi mai bine,
Ca acolo unde-i totul necinstit în jur de tine!