ELIBERARE

Când te-am privit întâia dată, Doamne,
Când m-am uitat în ochii Tăi adânci,
Vâzut-am, Doamne, lacrimi de tristețe
Și am văzut cu inima cum plângi

Stăteam pe-o cale strâmbă, pustiită
Și mă uitam în zare, spre liman
Și căutam o oază mai umbrită
Pentru un suflet frânt și făr' alean

Dar ochii Tăi mi-au arătat oglinda
În care m-am privit cum arătam
M-am îngrozit de fața-mi biciuită
De-atâta ură, frică și păcat…

Am alergat atunci la Tine, Doamne,
Și m-am oprit în brațul Tău iubit
Căci am simțit cum curge mântuirea
Din mâinile ce-odată s-au jertfit…

Aștept acuma binecuvântarea
Unui alt drum, ce nu e pustiit
Și o lumină-atunci când vine înserarea
Ca să ajung la munte, însfârșit.