Era o zi frumoasă de april',
Cu flori de măr abia înmugurite.
Pe vremea aceea, fiind doar un copil,
Mă plimbam pe căile-nverzite.
Și adunam narcisele-nflorite
Cu-a lor petale ce se deschideau,
Priveam cum soarele-ncălzea grădina
Și-atâtea păsărele ciripeau.
Cu flori de măr abia înmugurite.
Pe vremea aceea, fiind doar un copil,
Mă plimbam pe căile-nverzite.
Și adunam narcisele-nflorite
Cu-a lor petale ce se deschideau,
Priveam cum soarele-ncălzea grădina
Și-atâtea păsărele ciripeau.
Dar cum mergeam, îngândurat și singur,
Cu mintea mea de prea fraged copil,
Deodată, sub piciorul meu, zdrobită,
Căzu o floare-ntr-un extaz umil.
A ei petale-atât de sfâșiate,
În mâna mea atunci le-am ridicat.
O lacrimă, și-apoi iar încă una,
Al meu obraz atunci au inundat.
Cu mintea mea de prea fraged copil,
Deodată, sub piciorul meu, zdrobită,
Căzu o floare-ntr-un extaz umil.
A ei petale-atât de sfâșiate,
În mâna mea atunci le-am ridicat.
O lacrimă, și-apoi iar încă una,
Al meu obraz atunci au inundat.
Pentru o clipă am rămas mirat,
Cum suflete atâtea sunt ca floarea,
Căzute și zdrobite sub picioare,
Care își pierd mireasma și splendoarea.
E-atât de trist când știm c-aceste inimi
Puteau să fie flori de primăvară,
Călcând pe ele, le-am zdrobit și viața,
Și-a lor suflare atâta de reală.
Cum suflete atâtea sunt ca floarea,
Căzute și zdrobite sub picioare,
Care își pierd mireasma și splendoarea.
E-atât de trist când știm c-aceste inimi
Puteau să fie flori de primăvară,
Călcând pe ele, le-am zdrobit și viața,
Și-a lor suflare atâta de reală.
Era o zi frumoasă de april',
Cu flori de măr abia înmugurite.
Pe vremea aceea, fiind doar un copil,
Mă plimbam pe căile-nverzite.
Și adunam narcisele-nflorite
Cu-a lor petale ce se deschideau,
Priveam cum soarele-ncălzea grădina
Și-atâtea păsărele ciripeau.
Cu flori de măr abia înmugurite.
Pe vremea aceea, fiind doar un copil,
Mă plimbam pe căile-nverzite.
Și adunam narcisele-nflorite
Cu-a lor petale ce se deschideau,
Priveam cum soarele-ncălzea grădina
Și-atâtea păsărele ciripeau.
Dar cum mergeam, îngândurat și singur,
Cu mintea mea de prea fraged copil,
Deodată, sub piciorul meu, zdrobită,
Căzu o floare-ntr-un extaz umil.
A ei petale-atât de sfâșiate,
În mâna mea atunci le-am ridicat.
O lacrimă, și-apoi iar încă una,
Al meu obraz atunci au inundat.
Cu mintea mea de prea fraged copil,
Deodată, sub piciorul meu, zdrobită,
Căzu o floare-ntr-un extaz umil.
A ei petale-atât de sfâșiate,
În mâna mea atunci le-am ridicat.
O lacrimă, și-apoi iar încă una,
Al meu obraz atunci au inundat.
Pentru o clipă am rămas mirat,
Cum suflete atâtea sunt ca floarea,
Căzute și zdrobite sub picioare,
Care își pierd mireasma și splendoarea.
E-atât de trist când știm c-aceste inimi
Puteau să fie flori de primăvară,
Călcând pe ele, le-am zdrobit și viața,
Și-a lor suflare atâta de reală.
Cum suflete atâtea sunt ca floarea,
Căzute și zdrobite sub picioare,
Care își pierd mireasma și splendoarea.
E-atât de trist când știm c-aceste inimi
Puteau să fie flori de primăvară,
Călcând pe ele, le-am zdrobit și viața,
Și-a lor suflare atâta de reală.
