Fă-mi cântecul un foc aprins

Fă-mi cântecul un foc aprins,
Din Adevărul veșnic,
Să ardă-n Templul Tău nestins,
Ca jertfă și ca sfeșnic!
Puterea lui să facă scrum,
Lucrarea rătăcirii,
Împrăștiind pe-al vieții drum,
Mireasma mântuirii!

Fă-mi cântecul o spadă grea,
Cuvântul Tău să-l poarte,
Să-mpartă biruința Ta,
Prin lumea cea de moarte;
Să taie-adânc orice păcat,
Și orice rătăcire,
Croind un drum mai luminat,
Spre har și mântuire!

Fă-mi cântecu-nțelept năier,
Pe marea suferinței,
Să poarte-n orice timp spre Cer
Corabia credinței!
Și s-o păzească liniștit,
De stânca rătăcirii,
Înaintând desăvârșit,
Spre Țărmul mântuirii!

Fă-mi cântecul, spre slava Ta,
Să sune tot mai tare,
Mai plin să poată arăta,
Iubirea-Ți arzătoare.
Și armonia lui de har,
S-atragă pe oricine,
Din noaptea chinului amar,
Isuse Iângă Tine!