Mergea odată o fetiță

Mergea odată o fetiță cu prinșii de război
Și lacrimi îi curgeau pe față, plângând privea-napoi
Ierusalime oare-odată eu te voi mai vedea?
În tine mi-au rămas părinții de care mă despart.

Eu n-am să vă uit niciodată credința-mi voi păstra
Și Domnul ce-mi rămâne Tată pe min` mă va-ajuta.
Cu ochii-n lacrimi către Tine voi striga mereu
O, Dumnezeul lui Israel, ajută-mă mereu.

Ajunsă-n Siria străină, străină-ntre străini
Și la Naaman cel plin de lepră ajunse a sluji.
Dar într-o zi stăpânei sale astfel îi vorbi:
Dacă stăpânu-ar fi-n Israel, el s-ar tămădui.

Căci în Samaria există un om adevărat
Un om ce umblă-n sfințenie cu sufletul curat.
Un om ce strigă înspre ceruri și e ascultat,
Dacă Naaman va merge-acolo el va fi vindecat.

Așa se proslăvise Domnul cel Sfânt și-adevărat
Căci Dumnezeul lui Israel e adevărat
Și națiunea cea păgână, cu toții au aflat
Căci pe Naaman cel plin de lepră pe loc l-a vindecat
El prin acea fetiță-atuncea S-a glorificat
El care-a fost, El va rămâne în veci glorificat!