As vrea să Îți văd fața și măreția Ta,
Dar ziua este scurtă, n-am timp a discuta.
Aș vrea să văd mai bine din frumusețea Ta,
Dar zarva lumii noastre, m-atrage către ea.
Dar ziua este scurtă, n-am timp a discuta.
Aș vrea să văd mai bine din frumusețea Ta,
Dar zarva lumii noastre, m-atrage către ea.
Aș vrea în rugăciune să simt prezența Ta,
Să pot a sta cu Tine, să pot a-nțelegea
Iubirea Ta sublimă și îndurarea Ta
Ce peste mine-adesea din plin s-a revărsa.
Să pot a sta cu Tine, să pot a-nțelegea
Iubirea Ta sublimă și îndurarea Ta
Ce peste mine-adesea din plin s-a revărsa.
Dar noaptea lumii vine, mă prinde-n mreaja ei,
Mă pierd printre ruine, prin tot ce Tu nu vrei.
Ușor, pe neașteptate, o mână îmi întinde,
Din umbră îmi vorbește: „vino de te prinde!”
Mă pierd printre ruine, prin tot ce Tu nu vrei.
Ușor, pe neașteptate, o mână îmi întinde,
Din umbră îmi vorbește: „vino de te prinde!”
Iar al meu suflet singur se simte chiar flatat.
„Aici este iubirea ce tot am căutat?
Aici e fericire și pace și alin?
Aici voi trece peste al vieții meu suspin?”
„Aici este iubirea ce tot am căutat?
Aici e fericire și pace și alin?
Aici voi trece peste al vieții meu suspin?”
Încet aproape-n șoaptă, Diavolul grăiește:
„Te prinde de-a mea mână și vei trăi regește,
Îți da-voi numai ție comori nemăsurate,
Viața și iubirea care ți-au fost luate.”
„Te prinde de-a mea mână și vei trăi regește,
Îți da-voi numai ție comori nemăsurate,
Viața și iubirea care ți-au fost luate.”
Eu, căpătând speranță, mă duc în bezna nopții,
M-avânt în întuneric, departe, în senzații.
Dar, vai! Ce se întâmplă? E multă suferință!
E mult prea dur cuptorul, prea multă umilință!
M-avânt în întuneric, departe, în senzații.
Dar, vai! Ce se întâmplă? E multă suferință!
E mult prea dur cuptorul, prea multă umilință!
Iubirea, fericirea, mereu am căutat,
Dar nu-s în lumea asta, așa cum am sperat.
Vad doar plăceri de-o clipă, speranțe iluzorii
Care dispar de-odată, când se revarsă zorii.
Dar nu-s în lumea asta, așa cum am sperat.
Vad doar plăceri de-o clipă, speranțe iluzorii
Care dispar de-odată, când se revarsă zorii.
Cu fața-nlăcrimată, rănită și-ntristată,
Mă-ntorc iar spre lumina ce-n urmă-a fost lăsată,
Dar negrele-obiceiuri se prind de a mea haină,
Să-naintez mă clatin, să stau pe loc mi-e teamă…
Mă-ntorc iar spre lumina ce-n urmă-a fost lăsată,
Dar negrele-obiceiuri se prind de a mea haină,
Să-naintez mă clatin, să stau pe loc mi-e teamă…
De lacrimi mi-s plini ochii, înalț o rugăciune:
„O, Tată-al meu din ceruri, Te chem în slăbiciune!
În lumea asta mare, dorit-am împlinirea,
Dar sufletul mi-e gol, aproape mi-e pieirea!”
„O, Tată-al meu din ceruri, Te chem în slăbiciune!
În lumea asta mare, dorit-am împlinirea,
Dar sufletul mi-e gol, aproape mi-e pieirea!”
Când duhul mi-e răpus și simt că-mi pierd viața,
Din cer o rază vine dând la o parte ceața.
În fața mea pe-o cruce, înaltă și gălbuie,
Un Om cu chip de înger, e pironit de cuie.
Din cer o rază vine dând la o parte ceața.
În fața mea pe-o cruce, înaltă și gălbuie,
Un Om cu chip de înger, e pironit de cuie.
În minte-mi încolțește fireasca întrebare
„Cu ce-a greșit Acesta, ce fel de acuzare
L-a dus la umilința de-a fi urcat pe cruce,
Cu mâinile străpunse, cu viața-I ce se scurge?”
„Cu ce-a greșit Acesta, ce fel de acuzare
L-a dus la umilința de-a fi urcat pe cruce,
Cu mâinile străpunse, cu viața-I ce se scurge?”
Gândind la aște lucruri, El gura își deschide
Și blând, cu glas aparte, îmi spune că-al Lui sânge
Azi curge pentru mine, este răscumpărarea
Ce-n rugă am cerut-o, de-a părăsi oroarea.
Și blând, cu glas aparte, îmi spune că-al Lui sânge
Azi curge pentru mine, este răscumpărarea
Ce-n rugă am cerut-o, de-a părăsi oroarea.
„Pentru a mea greșeală pe lemn crucificat?
Îți dai viața toată pentru al meu păcat?”
Zâmbind, privește-adânc, în ochii mei uimiți
Și-mi spune „tu ai preț, aceasta să nu uiți!”
Îți dai viața toată pentru al meu păcat?”
Zâmbind, privește-adânc, în ochii mei uimiți
Și-mi spune „tu ai preț, aceasta să nu uiți!”
Privirea Sa străbate întreaga mea ființă,
Simt o putere-aparte, un duh nou de putință.
Cu ochii doar la cruce, de lanțuri mă dezleg
Și prind putere, parcă, la El ca să alerg.
Simt o putere-aparte, un duh nou de putință.
Cu ochii doar la cruce, de lanțuri mă dezleg
Și prind putere, parcă, la El ca să alerg.
M-arunc la crucea rece, picioarele-I cuprind.
O pace și-o iubire în suflet răsărind.
M-am regăsit pe mine, privind cu dor la El,
Căci eu am pus osânda și jugul peste El.
O pace și-o iubire în suflet răsărind.
M-am regăsit pe mine, privind cu dor la El,
Căci eu am pus osânda și jugul peste El.
Dar El îmi spune dulce că jertfa a meritat,
Că eu prin al Său sânge în veci voi fi iertat,
Că viața mea întreagă se află-n mâna Sa,
Iar eu de greul crucii nu mă voi mai pleca.
Că eu prin al Său sânge în veci voi fi iertat,
Că viața mea întreagă se află-n mâna Sa,
Iar eu de greul crucii nu mă voi mai pleca.
De-atunci a lumii zarvă și strigăt sfidător,
Am biruit continuu cu-al meu Mântuitor.
De-atunci slujesc lui Isus, al nostru Împărat,
Pe care doar prin cruce Îl vezi cu-adevărat.
Am biruit continuu cu-al meu Mântuitor.
De-atunci slujesc lui Isus, al nostru Împărat,
Pe care doar prin cruce Îl vezi cu-adevărat.
De-atunci „n-am timp”, a devenit poveste,
Căci timpul nu e scurt, ci tu ți-l faci cum este!
Căci timpul nu e scurt, ci tu ți-l faci cum este!
As vrea să Îți văd fața și măreția Ta,
Dar ziua este scurtă, n-am timp a discuta.
Aș vrea să văd mai bine din frumusețea Ta,
Dar zarva lumii noastre, m-atrage către ea.
Dar ziua este scurtă, n-am timp a discuta.
Aș vrea să văd mai bine din frumusețea Ta,
Dar zarva lumii noastre, m-atrage către ea.
Aș vrea în rugăciune să simt prezența Ta,
Să pot a sta cu Tine, să pot a-nțelegea
Iubirea Ta sublimă și îndurarea Ta
Ce peste mine-adesea din plin s-a revărsa.
Să pot a sta cu Tine, să pot a-nțelegea
Iubirea Ta sublimă și îndurarea Ta
Ce peste mine-adesea din plin s-a revărsa.
Dar noaptea lumii vine, mă prinde-n mreaja ei,
Mă pierd printre ruine, prin tot ce Tu nu vrei.
Ușor, pe neașteptate, o mână îmi întinde,
Din umbră îmi vorbește: „vino de te prinde!”
Mă pierd printre ruine, prin tot ce Tu nu vrei.
Ușor, pe neașteptate, o mână îmi întinde,
Din umbră îmi vorbește: „vino de te prinde!”
Iar al meu suflet singur se simte chiar flatat.
„Aici este iubirea ce tot am căutat?
Aici e fericire și pace și alin?
Aici voi trece peste al vieții meu suspin?”
„Aici este iubirea ce tot am căutat?
Aici e fericire și pace și alin?
Aici voi trece peste al vieții meu suspin?”
Încet aproape-n șoaptă, Diavolul grăiește:
„Te prinde de-a mea mână și vei trăi regește,
Îți da-voi numai ție comori nemăsurate,
Viața și iubirea care ți-au fost luate.”
„Te prinde de-a mea mână și vei trăi regește,
Îți da-voi numai ție comori nemăsurate,
Viața și iubirea care ți-au fost luate.”
Eu, căpătând speranță, mă duc în bezna nopții,
M-avânt în întuneric, departe, în senzații.
Dar, vai! Ce se întâmplă? E multă suferință!
E mult prea dur cuptorul, prea multă umilință!
M-avânt în întuneric, departe, în senzații.
Dar, vai! Ce se întâmplă? E multă suferință!
E mult prea dur cuptorul, prea multă umilință!
Iubirea, fericirea, mereu am căutat,
Dar nu-s în lumea asta, așa cum am sperat.
Vad doar plăceri de-o clipă, speranțe iluzorii
Care dispar de-odată, când se revarsă zorii.
Dar nu-s în lumea asta, așa cum am sperat.
Vad doar plăceri de-o clipă, speranțe iluzorii
Care dispar de-odată, când se revarsă zorii.
Cu fața-nlăcrimată, rănită și-ntristată,
Mă-ntorc iar spre lumina ce-n urmă-a fost lăsată,
Dar negrele-obiceiuri se prind de a mea haină,
Să-naintez mă clatin, să stau pe loc mi-e teamă…
Mă-ntorc iar spre lumina ce-n urmă-a fost lăsată,
Dar negrele-obiceiuri se prind de a mea haină,
Să-naintez mă clatin, să stau pe loc mi-e teamă…
De lacrimi mi-s plini ochii, înalț o rugăciune:
„O, Tată-al meu din ceruri, Te chem în slăbiciune!
În lumea asta mare, dorit-am împlinirea,
Dar sufletul mi-e gol, aproape mi-e pieirea!”
„O, Tată-al meu din ceruri, Te chem în slăbiciune!
În lumea asta mare, dorit-am împlinirea,
Dar sufletul mi-e gol, aproape mi-e pieirea!”
Când duhul mi-e răpus și simt că-mi pierd viața,
Din cer o rază vine dând la o parte ceața.
În fața mea pe-o cruce, înaltă și gălbuie,
Un Om cu chip de înger, e pironit de cuie.
Din cer o rază vine dând la o parte ceața.
În fața mea pe-o cruce, înaltă și gălbuie,
Un Om cu chip de înger, e pironit de cuie.
În minte-mi încolțește fireasca întrebare
„Cu ce-a greșit Acesta, ce fel de acuzare
L-a dus la umilința de-a fi urcat pe cruce,
Cu mâinile străpunse, cu viața-I ce se scurge?”
„Cu ce-a greșit Acesta, ce fel de acuzare
L-a dus la umilința de-a fi urcat pe cruce,
Cu mâinile străpunse, cu viața-I ce se scurge?”
Gândind la aște lucruri, El gura își deschide
Și blând, cu glas aparte, îmi spune că-al Lui sânge
Azi curge pentru mine, este răscumpărarea
Ce-n rugă am cerut-o, de-a părăsi oroarea.
Și blând, cu glas aparte, îmi spune că-al Lui sânge
Azi curge pentru mine, este răscumpărarea
Ce-n rugă am cerut-o, de-a părăsi oroarea.
„Pentru a mea greșeală pe lemn crucificat?
Îți dai viața toată pentru al meu păcat?”
Zâmbind, privește-adânc, în ochii mei uimiți
Și-mi spune „tu ai preț, aceasta să nu uiți!”
Îți dai viața toată pentru al meu păcat?”
Zâmbind, privește-adânc, în ochii mei uimiți
Și-mi spune „tu ai preț, aceasta să nu uiți!”
Privirea Sa străbate întreaga mea ființă,
Simt o putere-aparte, un duh nou de putință.
Cu ochii doar la cruce, de lanțuri mă dezleg
Și prind putere, parcă, la El ca să alerg.
Simt o putere-aparte, un duh nou de putință.
Cu ochii doar la cruce, de lanțuri mă dezleg
Și prind putere, parcă, la El ca să alerg.
M-arunc la crucea rece, picioarele-I cuprind.
O pace și-o iubire în suflet răsărind.
M-am regăsit pe mine, privind cu dor la El,
Căci eu am pus osânda și jugul peste El.
O pace și-o iubire în suflet răsărind.
M-am regăsit pe mine, privind cu dor la El,
Căci eu am pus osânda și jugul peste El.
Dar El îmi spune dulce că jertfa a meritat,
Că eu prin al Său sânge în veci voi fi iertat,
Că viața mea întreagă se află-n mâna Sa,
Iar eu de greul crucii nu mă voi mai pleca.
Că eu prin al Său sânge în veci voi fi iertat,
Că viața mea întreagă se află-n mâna Sa,
Iar eu de greul crucii nu mă voi mai pleca.
De-atunci a lumii zarvă și strigăt sfidător,
Am biruit continuu cu-al meu Mântuitor.
De-atunci slujesc lui Isus, al nostru Împărat,
Pe care doar prin cruce Îl vezi cu-adevărat.
Am biruit continuu cu-al meu Mântuitor.
De-atunci slujesc lui Isus, al nostru Împărat,
Pe care doar prin cruce Îl vezi cu-adevărat.
De-atunci „n-am timp”, a devenit poveste,
Căci timpul nu e scurt, ci tu ți-l faci cum este!
Căci timpul nu e scurt, ci tu ți-l faci cum este!
