Nimic nu-i mai frumos

Nimic nu-i mai frumos pe lume,
Nimic nu-i mai statornic, nu-i
Ca bucuria muncii sfinte,
Ca rodul strâns la vremea lui.

Când Dumnezeu ca un prieten
Veghează peste cortul tău,
Cine-ar putea să te-amenințe
Și ce-ar putea să-ți facă rău?

Când cel nenorocit se roagă
Spre binecuvântarea ta,
Cine-ar putea s-o-ndepărteze
Ca Dumnezeu să nu ți-o dea?

Când orbului îi ești vedere
Și șchiopului îi ești picior,
Când ești orfanului părinte
Și slabului ocrotitor,

Când ți-e cuvântul tău ca roua,
Când ești ca ploaia așteptat,
Nimic nu-i mai frumos ca urma
Ce-o lasă pasul tău curat.

Atunci lumina ta va crește,
Ca soarele spre-al zilei miez,
Atunci pe-ai tăi crescând și-n număr
Și-n vrednicie ai să-i vezi.

Atunci urcușul vieții tale,
Va fi ca drumul cel ușor,
Încununat cu bucurie
Spre-un drept și sigur viitor.

Atunci prin tine-mbogățite
Mulțimi în veac te vor cinsti,
Și cine-ar ști în veșnicie
Pe cât întins vei străluci!