O, porumbiță, ce stai printre stânci

O, porumbiță, ce stai printre stânci,
Ascunsă-n scobiturile adânci,
/: Ridică-ți mahrama și glasul să-ți ascult!
Te caut prin munți și peșteri, și de ce nu-Mi răspunzi? :/

O, vino! Ieși afară ca să-ți vorbesc,
Căci florile-n câmp miros răspândesc.
/: Se pârguiesc roadele în smochin,
Iar via în floare miroase din plin. :/

De ce mai plângi, când tu ești aceea de preț!
Vreau să te duc în casa de ospăț,
/: Dar până-atunci, înviorează-te!
Cu turtele de struguri, întărește-te! :/

O, vino! Ieși afară, zorii se ivesc.
Tu ești a Mea și Eu la tine vin;
/: Sar peste munții care ne despart,
Căci tu ești singura ce o am mai cu drag. :/

De-aceea Eu îți zic: tu nu înceta
Să-Mi cânți cântarea dragostei dintâi,
/: Căci, în curând, vei fi in casa Mea,
Scăpată-n veci de suferința grea. :/