Pe cărarea vieții mult m‑am zbuciumat

Pe cărarea vieții mult m‑am zbuciumat,
Adunând în suflet bine și păcat.
/: Dar la jumătate, calea s‑a‑mpărțit,
Într‑o vale largă și‑un drum de granit. :/

Atunci, în chip tainic am auzit eu
Cum un glas îmi spune: „Urcă drumul greu,
/: Căci pe‑această cale pace vei primi
Și prin pocăință, mântuit vei fi.” :/

Pricepui de‑odată ce s‑a întâmplat,
L‑am știut pe‑Acela care m‑a‑ndemnat.
/: Cel ce‑a dat iertare și‑unui biet tâlhar
Vru ca restul vieții să nu‑l pierd zadar. :/

Și din ziua‑aceea, slavă Domnului
Cu Isus 'nainte, merg pe calea Lui,
/: Căci prin haru‑I mare prețul l‑a plătit
Să‑I cunosc iubirea ce m‑a mântuit. :/