Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp
Erau mulți dușmani pe pământ,
Sta soarele' apune într-un scurt răstimp
Și noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer,
Cu glas ca de tunet strigând:
„Opriți-vă, astre, mai dați-mi răgaz,
Să-i văd pe dușmani la pământ!”
Erau mulți dușmani pe pământ,
Sta soarele' apune într-un scurt răstimp
Și noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer,
Cu glas ca de tunet strigând:
„Opriți-vă, astre, mai dați-mi răgaz,
Să-i văd pe dușmani la pământ!”
/: Oprește-te, soare, deasupra pământului!
Oprește-te, lună, și tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului,
Și nimeni să nu zică: „Nu!” :/
Oprește-te, lună, și tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului,
Și nimeni să nu zică: „Nu!” :/
Istoria aceasta de mult retrăim,
E soarele aproape în asfințit…
Dușmanul e încă în picioare – o știm –
Deși are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperați
Căutăm să îi smulgem acum.
Oprește, Părinte ceresc, Te rugăm –
Oprește al soarelui drum!
E soarele aproape în asfințit…
Dușmanul e încă în picioare – o știm –
Deși are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperați
Căutăm să îi smulgem acum.
Oprește, Părinte ceresc, Te rugăm –
Oprește al soarelui drum!
De este vreun Iosua în mileniul trei,
Să înalțe dar glasul spre cer,
Căscate grotesc sunt mormintele reci
Și jertfa umană o cer!
Nu vrem ațipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,
Căci Domnul vieții e în noi.
Să înalțe dar glasul spre cer,
Căscate grotesc sunt mormintele reci
Și jertfa umană o cer!
Nu vrem ațipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,
Căci Domnul vieții e în noi.
Pe vremuri, sta Iosua în criză de timp
Erau mulți dușmani pe pământ,
Sta soarele' apune într-un scurt răstimp
Și noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer,
Cu glas ca de tunet strigând:
„Opriți-vă, astre, mai dați-mi răgaz,
Să-i văd pe dușmani la pământ!”
Erau mulți dușmani pe pământ,
Sta soarele' apune într-un scurt răstimp
Și noaptea venea pe pământ.
Atunci, ridică Iosua mâna spre cer,
Cu glas ca de tunet strigând:
„Opriți-vă, astre, mai dați-mi răgaz,
Să-i văd pe dușmani la pământ!”
/: Oprește-te, soare, deasupra pământului!
Oprește-te, lună, și tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului,
Și nimeni să nu zică: „Nu!” :/
Oprește-te, lună, și tu!
Lungească-se ziua aceasta a harului,
Și nimeni să nu zică: „Nu!” :/
Istoria aceasta de mult retrăim,
E soarele aproape în asfințit…
Dușmanul e încă în picioare – o știm –
Deși are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperați
Căutăm să îi smulgem acum.
Oprește, Părinte ceresc, Te rugăm –
Oprește al soarelui drum!
E soarele aproape în asfințit…
Dușmanul e încă în picioare – o știm –
Deși are capul zdrobit.
Din ghearele-i crude, pe cei disperați
Căutăm să îi smulgem acum.
Oprește, Părinte ceresc, Te rugăm –
Oprește al soarelui drum!
De este vreun Iosua în mileniul trei,
Să înalțe dar glasul spre cer,
Căscate grotesc sunt mormintele reci
Și jertfa umană o cer!
Nu vrem ațipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,
Căci Domnul vieții e în noi.
Să înalțe dar glasul spre cer,
Căscate grotesc sunt mormintele reci
Și jertfa umană o cer!
Nu vrem ațipire la pleoape să dăm,
Acum lupta este în toi.
Din noaptea de veci, suflete noi salvăm,
Căci Domnul vieții e în noi.
