¹ Apără-mă Tu, o, Doamne, de vrăjmașii mei cu bine
Și Te luptă Tu cu-aceia ce se războiesc cu mine;

² Ia-Ți Tu pavăza și scutul și Te scoală și m-ajută
³ Scoate-Ți sulița-mpotriva celor ce mă persecută.

Zi-mi Tu inimii: Eu fi-voi mântuirea ta în viață.
⁴ Rușinați și-nfrânți să fie cei ce-mi sunt dușmani pe față.

⁵ Ca pe pleava ce-o ia vântul să-i alunge sfinții îngeri,
⁶ Drumul lor să fie-n beznă, cu alunecuș și plângeri.

⁷ Căci ei lațul mi-ntind mie fără pricină, pe-o groapă
Care, fără nici o vină, să-mi ia viața, ei mi-o sapă.

⁸ Să-i alunge, să-i ajungă prăpădul pe neașteptate
Și să piară-n lațul care l-au întins cu răutate.

⁹ Atunci sufletu-mi în Domnul va cânta de fericire,
¹⁰ Toate oasele-mi vor zice: Plin ești, Doamne, de mărire!

Cine poate-așa ca Tine pe-un nenorocit să-l scape,
De-acel tare care-l fură și-l apasă să-l îngroape?

¹¹ Niște martori ai minciunii mă întreabă ce n-am știre,
¹² Mi-ntorc răul pentru bine, sufletul mi-e-n pustiire.

¹³ Și eu, când erau ei bolnavi mă-mbrăcam în sac și-n rugă,
Mă smeream cu post și umil plecam capul ca o slugă.

¹⁴ Umblam plin de-ndurerare, ca de-un prieten, ca de-un frate,
Plecam capul ca de jalea unei mame-ndurerate.

¹⁵ Dar când eu mă clatin astăzi, ei se strâng de bucurie,
Făr-să știu să mă hulească, ne-ncetat să mă sfâșie.

¹⁶ Scrâșnesc dinții împotriva-mi fac în contră-mi adunare
Cu cei răi, cu toate-acele secături ocărâtoare.

¹⁷ Doamne, până când privi-vei, Doamne, scapă-mă din toate
¹⁸ Și Te voi slăvi de-a pururi la mulțimile-adunate!

¹⁹ Nu se bucure de mine cei ce-mi poartă ură mie,
Nici cu ochii-și facă semne, căci nedrept au dușmănie.

²⁰ Căci ei nu vorbesc de pace, ci urzesc cu-nșelăciune
Împotriva celor care liniștiți fac cele bune…

²¹ Își deschid gura cea largă contra mea și zic cu ură:
„Ochii noștri azi, dorința împlinită și-o văzură…”

²² Tu-i vezi, nu tăcea, o, Doamne, nu Te depărta de mine,
²³ Scoală-Te să-mi faci dreptate și-apărat să fiu de Tine.

²⁴ Judecă-mă cu dreptate, Dumnezeul meu cel mare,
Ca să nu se veselească cei răi de a mea-ntristare.

²⁵ Să nu zică-n a lor inimi: l-a-nghițit a noastră gură,
²⁶ Ci-nfruntați să fie-aceia ce se bucură cu ură,

De a mea nenorocire și se-nalță peste mine…
Să se-mbrace cu ocară și cu-o veșnică rușine.

²⁷ Dar acei ce au plăcere de-a mea nevinovăție
Să se bucure de-a pururi cu cântări de veselie,

Și slăvit să fie Domnul, totdeauna toți să zică.
El vrea robului Său pace și-l păzește fără frică.

²⁸ Și-atunci limba mea, dreptatea Ta o va slăvi Preabune,
Toate zilele vieții numai slava Ta voi spune…