¹ Zis-am: voi veghea asupra drumurilor mele,
Ca să nu greșesc cu limba, gurii frâu voi pune,
Cât va sta cel rău 'nainte-mi n-o s-am vorbe rele,
² Și-am stat mut, deși durerea-mi, nu se poate spune.
Ca să nu greșesc cu limba, gurii frâu voi pune,
Cât va sta cel rău 'nainte-mi n-o s-am vorbe rele,
² Și-am stat mut, deși durerea-mi, nu se poate spune.
³ Inima arde în mine, foc ce mistuiește,
Și atunci mi-a venit pe buze glas de cuvântare,
⁴ Doamne, spune-mi ce m-așteaptă, viața când sfârșește,
Ca să știu ce trecător sunt, ce nimic, sub soare.
Și atunci mi-a venit pe buze glas de cuvântare,
⁴ Doamne, spune-mi ce m-așteaptă, viața când sfârșește,
Ca să știu ce trecător sunt, ce nimic, sub soare.
⁵ Iată-a mele zile-s toate ca un lat de mână,
Viața mea ca o nimica, Doamne-n a Ta Față,
Da, oricât ar fi de mare omul să se țină
Înaintea Ta-i un abur, ca un fulg și-o ceață.
Viața mea ca o nimica, Doamne-n a Ta Față,
Da, oricât ar fi de mare omul să se țină
Înaintea Ta-i un abur, ca un fulg și-o ceață.
⁶ Omul umblă ca o umbră, geaba se trudește,
Strânge-averi, deși nu știe cine-o să le țină,
⁷ Acum Doamne-n ce mai pot eu să mai am nădejde
Numa-n Tine pot eu, Doamne, s-am nădejde plină.
Strânge-averi, deși nu știe cine-o să le țină,
⁷ Acum Doamne-n ce mai pot eu să mai am nădejde
Numa-n Tine pot eu, Doamne, s-am nădejde plină.
⁸ Izbăvește-mă de multa mea fărădelege,
Nu mă face-ocara celui plin de nebunie;
⁹ Eu stau mut și las o Doamne mâna-Ți să lucreze,
¹⁰ Dar abate-Ți Doamne de la mine greaua Ta mânie.
Nu mă face-ocara celui plin de nebunie;
⁹ Eu stau mut și las o Doamne mâna-Ți să lucreze,
¹⁰ Dar abate-Ți Doamne de la mine greaua Ta mânie.
¹¹ Căci Tu pedepsești tot omul pentru-a lui greșale,
Prăpădindu-i tot ce are el mai scump în viață,
Orice om e doar suflare pe a lumii cale,
¹² O ascultă-mi ruga Doamne-n orice dimineață.
Prăpădindu-i tot ce are el mai scump în viață,
Orice om e doar suflare pe a lumii cale,
¹² O ascultă-mi ruga Doamne-n orice dimineață.
Să se plece-a Ta ureche spre a mea strigare,
Împlinește-a mele cereri, pleacă-Te spre ele,
Nu tăcea când vezi a mele lacrime amare,
Că-s pribeag pe-aici ca toate neamurile mele.
Împlinește-a mele cereri, pleacă-Te spre ele,
Nu tăcea când vezi a mele lacrime amare,
Că-s pribeag pe-aici ca toate neamurile mele.
¹³ Și abate-Ți de la mine aspra Ta privire
Lasă-mă să mai răsuflu, viața nu mi-o stoarce,
Până nu mă duc în locul unde nu-i simțire,
Și de unde niciodată nimenea nu-ntoarce…
Lasă-mă să mai răsuflu, viața nu mi-o stoarce,
Până nu mă duc în locul unde nu-i simțire,
Și de unde niciodată nimenea nu-ntoarce…
¹ Zis-am: voi veghea asupra drumurilor mele,
Ca să nu greșesc cu limba, gurii frâu voi pune,
Cât va sta cel rău 'nainte-mi n-o s-am vorbe rele,
² Și-am stat mut, deși durerea-mi, nu se poate spune.
Ca să nu greșesc cu limba, gurii frâu voi pune,
Cât va sta cel rău 'nainte-mi n-o s-am vorbe rele,
² Și-am stat mut, deși durerea-mi, nu se poate spune.
³ Inima arde în mine, foc ce mistuiește,
Și atunci mi-a venit pe buze glas de cuvântare,
⁴ Doamne, spune-mi ce m-așteaptă, viața când sfârșește,
Ca să știu ce trecător sunt, ce nimic, sub soare.
Și atunci mi-a venit pe buze glas de cuvântare,
⁴ Doamne, spune-mi ce m-așteaptă, viața când sfârșește,
Ca să știu ce trecător sunt, ce nimic, sub soare.
⁵ Iată-a mele zile-s toate ca un lat de mână,
Viața mea ca o nimica, Doamne-n a Ta Față,
Da, oricât ar fi de mare omul să se țină
Înaintea Ta-i un abur, ca un fulg și-o ceață.
Viața mea ca o nimica, Doamne-n a Ta Față,
Da, oricât ar fi de mare omul să se țină
Înaintea Ta-i un abur, ca un fulg și-o ceață.
⁶ Omul umblă ca o umbră, geaba se trudește,
Strânge-averi, deși nu știe cine-o să le țină,
⁷ Acum Doamne-n ce mai pot eu să mai am nădejde
Numa-n Tine pot eu, Doamne, s-am nădejde plină.
Strânge-averi, deși nu știe cine-o să le țină,
⁷ Acum Doamne-n ce mai pot eu să mai am nădejde
Numa-n Tine pot eu, Doamne, s-am nădejde plină.
⁸ Izbăvește-mă de multa mea fărădelege,
Nu mă face-ocara celui plin de nebunie;
⁹ Eu stau mut și las o Doamne mâna-Ți să lucreze,
¹⁰ Dar abate-Ți Doamne de la mine greaua Ta mânie.
Nu mă face-ocara celui plin de nebunie;
⁹ Eu stau mut și las o Doamne mâna-Ți să lucreze,
¹⁰ Dar abate-Ți Doamne de la mine greaua Ta mânie.
¹¹ Căci Tu pedepsești tot omul pentru-a lui greșale,
Prăpădindu-i tot ce are el mai scump în viață,
Orice om e doar suflare pe a lumii cale,
¹² O ascultă-mi ruga Doamne-n orice dimineață.
Prăpădindu-i tot ce are el mai scump în viață,
Orice om e doar suflare pe a lumii cale,
¹² O ascultă-mi ruga Doamne-n orice dimineață.
Să se plece-a Ta ureche spre a mea strigare,
Împlinește-a mele cereri, pleacă-Te spre ele,
Nu tăcea când vezi a mele lacrime amare,
Că-s pribeag pe-aici ca toate neamurile mele.
Împlinește-a mele cereri, pleacă-Te spre ele,
Nu tăcea când vezi a mele lacrime amare,
Că-s pribeag pe-aici ca toate neamurile mele.
¹³ Și abate-Ți de la mine aspra Ta privire
Lasă-mă să mai răsuflu, viața nu mi-o stoarce,
Până nu mă duc în locul unde nu-i simțire,
Și de unde niciodată nimenea nu-ntoarce…
Lasă-mă să mai răsuflu, viața nu mi-o stoarce,
Până nu mă duc în locul unde nu-i simțire,
Și de unde niciodată nimenea nu-ntoarce…
