¹ De ce Tu, Dumnezeul nostru, ne lepezi pentru totdeauna,
Și pentru ce Te mânii, Doamne, pe turma din pășunea Ta.
² Adu-Ți aminte de poporul ce-odată Ți-a purtat cununa,
Ce l-ai răscumpărat, sămânță-a moștenirii a-l avea.
Și pentru ce Te mânii, Doamne, pe turma din pășunea Ta.
² Adu-Ți aminte de poporul ce-odată Ți-a purtat cununa,
Ce l-ai răscumpărat, sămânță-a moștenirii a-l avea.
² O, adu-Ți de Sion aminte, că-n el Ți-aveai Tu locuința,
³ Și-ndreaptă-Te spre-aceste locuri ce-s pustiite de nespus,
Vrăjmașii nimicit-au totul în locu-n care-Ți sta Ființa,
⁴ Cu ură-n Templul Tău mugit-au, și semne, semnul lor și-au pus.
³ Și-ndreaptă-Te spre-aceste locuri ce-s pustiite de nespus,
Vrăjmașii nimicit-au totul în locu-n care-Ți sta Ființa,
⁴ Cu ură-n Templul Tău mugit-au, și semne, semnul lor și-au pus.
⁵ Parcă erau ca unii care toporul-nalță-ntr-o pădure
⁶ Și ce curând sfărmară-acele podoabe-n care-a fost lucrat,
Cu lovituri fără de milă de greu ciocan și de secure,
⁷ Au ars locașul Tău… și-altarul l-au pângărit și dărâmat…
⁶ Și ce curând sfărmară-acele podoabe-n care-a fost lucrat,
Cu lovituri fără de milă de greu ciocan și de secure,
⁷ Au ars locașul Tău… și-altarul l-au pângărit și dărâmat…
⁸ Ziceau: să-i prăpădim acuma… și-au ars tot ce-a fost sfânt în țară,
⁹ A-noastre semne de-altădată, azi nu le mai vedem nicicând,
Și azi nici un prooroc nu este, precum era odinioară,
Nu-i nimenea-ntre noi să știe, să știe, Doamne, până când…
⁹ A-noastre semne de-altădată, azi nu le mai vedem nicicând,
Și azi nici un prooroc nu este, precum era odinioară,
Nu-i nimenea-ntre noi să știe, să știe, Doamne, până când…
¹⁰ Căci până când o, Doamne, oare vor tot huli asupritorii,
Cât va nesocoti vrăjmașul întruna Numele-Ți slăvit?
¹¹ De ce-Ți tragi înapoi Tu mâna, lovește-Ți batjocoritorii,
¹² Căci Tu ești Cel ce din vechime ajuți pe-al Tău popor iubit.
Cât va nesocoti vrăjmașul întruna Numele-Ți slăvit?
¹¹ De ce-Ți tragi înapoi Tu mâna, lovește-Ți batjocoritorii,
¹² Căci Tu ești Cel ce din vechime ajuți pe-al Tău popor iubit.
¹³ Tu-ai despărțit a mării-adâncuri zdrobind balaurii din apă,
¹⁴ Tu ai zdrobit Leviatanul să-l mânce fiarele-n pustii,
¹⁵ Tu ai făcut de ies izvoare în văi ce nimeni nu le sapă,
Și Tu uscat-ai, Doamne, râuri ce nu mai seacă, din câmpii!
¹⁴ Tu ai zdrobit Leviatanul să-l mânce fiarele-n pustii,
¹⁵ Tu ai făcut de ies izvoare în văi ce nimeni nu le sapă,
Și Tu uscat-ai, Doamne, râuri ce nu mai seacă, din câmpii!
¹⁶ A Ta e ziua, a Ta-i și noaptea, Tu ai dat și soare și lumină,
¹⁷ Tu-ai așezat a lumi margini, Tu ierni și veri ai rânduit,
¹⁸ Adu-Ți aminte că vrăjmașii Te ocărăsc și-Ți caută vină,
Și Sfântul Nume Ți-l hulește un neam adânc nechibzuit!
¹⁷ Tu-ai așezat a lumi margini, Tu ierni și veri ai rânduit,
¹⁸ Adu-Ți aminte că vrăjmașii Te ocărăsc și-Ți caută vină,
Și Sfântul Nume Ți-l hulește un neam adânc nechibzuit!
¹⁹ O, Doamne nu lăsa Tu pradă viața turturelei Tale,
Nu uita până-n vecie pe-ai Tăi nenorociți în rău,
²⁰ Ai în vedere legământul, că-n țară-s hoți pe orice cale,
²¹ Să scape de-apăsări săracul, să laude Numele Tău!…
Nu uita până-n vecie pe-ai Tăi nenorociți în rău,
²⁰ Ai în vedere legământul, că-n țară-s hoți pe orice cale,
²¹ Să scape de-apăsări săracul, să laude Numele Tău!…
²² O, scoală, apără-Ți pricina, Tu, Dumnezeule slăvite,
Și vezi ocara ce Ți-aruncă cel fără minte ne-ncetat,
²³ Să nu uiți strigătul de hulă, nici vorbele nesocotite,
Nici zarva celor răi și ura, ce cresc spre Tine necurmat…
Și vezi ocara ce Ți-aruncă cel fără minte ne-ncetat,
²³ Să nu uiți strigătul de hulă, nici vorbele nesocotite,
Nici zarva celor răi și ura, ce cresc spre Tine necurmat…
¹ De ce Tu, Dumnezeul nostru, ne lepezi pentru totdeauna,
Și pentru ce Te mânii, Doamne, pe turma din pășunea Ta.
² Adu-Ți aminte de poporul ce-odată Ți-a purtat cununa,
Ce l-ai răscumpărat, sămânță-a moștenirii a-l avea.
Și pentru ce Te mânii, Doamne, pe turma din pășunea Ta.
² Adu-Ți aminte de poporul ce-odată Ți-a purtat cununa,
Ce l-ai răscumpărat, sămânță-a moștenirii a-l avea.
² O, adu-Ți de Sion aminte, că-n el Ți-aveai Tu locuința,
³ Și-ndreaptă-Te spre-aceste locuri ce-s pustiite de nespus,
Vrăjmașii nimicit-au totul în locu-n care-Ți sta Ființa,
⁴ Cu ură-n Templul Tău mugit-au, și semne, semnul lor și-au pus.
³ Și-ndreaptă-Te spre-aceste locuri ce-s pustiite de nespus,
Vrăjmașii nimicit-au totul în locu-n care-Ți sta Ființa,
⁴ Cu ură-n Templul Tău mugit-au, și semne, semnul lor și-au pus.
⁵ Parcă erau ca unii care toporul-nalță-ntr-o pădure
⁶ Și ce curând sfărmară-acele podoabe-n care-a fost lucrat,
Cu lovituri fără de milă de greu ciocan și de secure,
⁷ Au ars locașul Tău… și-altarul l-au pângărit și dărâmat…
⁶ Și ce curând sfărmară-acele podoabe-n care-a fost lucrat,
Cu lovituri fără de milă de greu ciocan și de secure,
⁷ Au ars locașul Tău… și-altarul l-au pângărit și dărâmat…
⁸ Ziceau: să-i prăpădim acuma… și-au ars tot ce-a fost sfânt în țară,
⁹ A-noastre semne de-altădată, azi nu le mai vedem nicicând,
Și azi nici un prooroc nu este, precum era odinioară,
Nu-i nimenea-ntre noi să știe, să știe, Doamne, până când…
⁹ A-noastre semne de-altădată, azi nu le mai vedem nicicând,
Și azi nici un prooroc nu este, precum era odinioară,
Nu-i nimenea-ntre noi să știe, să știe, Doamne, până când…
¹⁰ Căci până când o, Doamne, oare vor tot huli asupritorii,
Cât va nesocoti vrăjmașul întruna Numele-Ți slăvit?
¹¹ De ce-Ți tragi înapoi Tu mâna, lovește-Ți batjocoritorii,
¹² Căci Tu ești Cel ce din vechime ajuți pe-al Tău popor iubit.
Cât va nesocoti vrăjmașul întruna Numele-Ți slăvit?
¹¹ De ce-Ți tragi înapoi Tu mâna, lovește-Ți batjocoritorii,
¹² Căci Tu ești Cel ce din vechime ajuți pe-al Tău popor iubit.
¹³ Tu-ai despărțit a mării-adâncuri zdrobind balaurii din apă,
¹⁴ Tu ai zdrobit Leviatanul să-l mânce fiarele-n pustii,
¹⁵ Tu ai făcut de ies izvoare în văi ce nimeni nu le sapă,
Și Tu uscat-ai, Doamne, râuri ce nu mai seacă, din câmpii!
¹⁴ Tu ai zdrobit Leviatanul să-l mânce fiarele-n pustii,
¹⁵ Tu ai făcut de ies izvoare în văi ce nimeni nu le sapă,
Și Tu uscat-ai, Doamne, râuri ce nu mai seacă, din câmpii!
¹⁶ A Ta e ziua, a Ta-i și noaptea, Tu ai dat și soare și lumină,
¹⁷ Tu-ai așezat a lumi margini, Tu ierni și veri ai rânduit,
¹⁸ Adu-Ți aminte că vrăjmașii Te ocărăsc și-Ți caută vină,
Și Sfântul Nume Ți-l hulește un neam adânc nechibzuit!
¹⁷ Tu-ai așezat a lumi margini, Tu ierni și veri ai rânduit,
¹⁸ Adu-Ți aminte că vrăjmașii Te ocărăsc și-Ți caută vină,
Și Sfântul Nume Ți-l hulește un neam adânc nechibzuit!
¹⁹ O, Doamne nu lăsa Tu pradă viața turturelei Tale,
Nu uita până-n vecie pe-ai Tăi nenorociți în rău,
²⁰ Ai în vedere legământul, că-n țară-s hoți pe orice cale,
²¹ Să scape de-apăsări săracul, să laude Numele Tău!…
Nu uita până-n vecie pe-ai Tăi nenorociți în rău,
²⁰ Ai în vedere legământul, că-n țară-s hoți pe orice cale,
²¹ Să scape de-apăsări săracul, să laude Numele Tău!…
²² O, scoală, apără-Ți pricina, Tu, Dumnezeule slăvite,
Și vezi ocara ce Ți-aruncă cel fără minte ne-ncetat,
²³ Să nu uiți strigătul de hulă, nici vorbele nesocotite,
Nici zarva celor răi și ura, ce cresc spre Tine necurmat…
Și vezi ocara ce Ți-aruncă cel fără minte ne-ncetat,
²³ Să nu uiți strigătul de hulă, nici vorbele nesocotite,
Nici zarva celor răi și ura, ce cresc spre Tine necurmat…
