Psalmul 107

¹ Lăudați pe Domnul, căci e bun în veac,
Căci în veac Îi ține îndurarea Sa!
² Astfel să grăiască cei ce-I sunt pe plac,
Ce i-a izbăvit El, din mâna cea rea.

⁸ O, de-ar lăuda toți oamenii mereu
Pentru bunătatea Lui, pe Domnul Sfânt
Și pentru minunile și darul Său
Față de toți oamenii de pe pământ!

³ Și pe care El i-a strâns din multe țări
De la răsărit și de la scăpătat,
De la miazănoapte, pân-la-a-mării zări…
⁴ Ei umblau pe-un loc pustiu și neumblat.

Pribegeau prin locuri și pe căi pustii,
Nu găseau cetate ca să poată sta,
⁵ Sufereau a foamei și-a setei urgii,
De durere-ntrânșii sufletul tânjea.

⁶ În necaz, atunci, spre Domnul au strigat,
Și El i-a scăpat de tot necazul lor,
⁷ I-a călăuzit pe-un drum adevărat,
Și-a dat o cetate la al Său popor.

⁹ Setea sufletului pururea uscat
Cu cerești izvoare El a potolit,
Și cu bunătate El a săturat,
Inima flămândă, sufletul lipsit.

¹⁰ Cei ce-au stat în umbra morții-ntunecați,
Viețuind în fiare și-n ticăloșii,
¹¹ Pentrucă-nspre Domnul fost-au răsculați
Și-au nesocotit cuvintele Lui vii,

¹² Le-a smerit El inima prin suferinți,
Au căzut și nimeni nu i-a ajutat,
¹³ Atunci au strigat spre Domnul rugi fierbinți,
- Și din tot necazul, Domnul i-a scăpat.

¹⁴ El din întuneric și din greu i-a scos,
Din a morții umbră El i-a izbăvit,
I-a scăpat din negre temnițe de jos,
Și-a rupt legătura ce-a fost robit.

¹⁵ O, de-ar lăuda toți oamenii mereu
Pentru bunătatea Lui, pe Domnul Sfânt
Și pentru minunile și darul Său
Față de toți oamenii de pe pământ!

¹⁶ El cu-a Lui putere tare-a sfărâmat
Porți de-aramă grele neclintit de mari,
El cu-a Lui putere-a rupt și dărâmat
Fiare și zăvoare și oțele tari.

¹⁷ Cei nebuni prin traiul lor cel vinovat
Prin fărădelegi erau nefericiți,
¹⁸ Sufletul li-era de toate dezgustat,
Erau lângă-a morții porți nenorociți.

¹⁹ În strâmtoarea lor spre Domnul au strigat
El i-a izbăvit din tot necazul lor,
²⁰ Și-a trimis Cuvântul și i-a vindecat,
I-a scăpat din groapă dându-le-ajutor.

²¹ O, de-ar lăuda toți oamenii mereu
Pentru bunătatea Lui, pe Domnul Sfânt
Și pentru minunile și darul Său
Față de toți oamenii de pe pământ!

²² Să-I aducă jertfe-alese de cântări,
Și-ale mulțumirii jertfe necurmat,
Să vestească-n lume mările lucrări
Cu al bucuriei strigăt înălțat!

²³ Cei ce-au mers pe mare în corăbii tari
Și făceau negoț pe ape-n depărtări,
²⁴ Au văzut cum Domnul face lucruri mari,
Au văzut minuni în fundu-adânc de mări.

²⁵ El a zis și-a pus furtuni și vânt ce-au scos
Ridicând a mării valuri mari și iuți,
²⁶ Se suiau spre cer, se coborau în jos
Ei în fața morții toți erau pierduți.

²⁷ Amețiți de tot, ca beți s-au clătinat
Toată iscusința nu le-a folosit,
²⁸ Dar în strâmtorări spre Domnul au strigat,
Și de-a lor necazuri El i-a izbăvit…

²⁹ A oprit furtuna, liniște-a adus,
Și-ale mării valuri El le-a potolit.
³⁰ Ei s-au bucurat că orice val s-a dus
Și că-i duse Domnul în liman dorit.

³¹ O, de-ar lăuda toți oamenii mereu
Pentru bunătatea Lui, pe Domnul Sfânt
Și pentru minunile și darul Său
Față de toți oamenii de pe pământ!

³² Să-L înalțe-n adunarea de norod,
Și Să-L laude în sfaturi de bătrâni,
³³ Căci El face ape-n locuri fără rod
Și-n pământ uscat preface El fântâni.

³⁴ Țara roditoare în pământ sărat,
Pentru răutatea celor ce-s în ea…
³⁵ Și tot El preface-n iazuri, loc uscat
Și pustia-n ape-o poate El schimba.

³⁶ El așează-acolo-n ea pe cei lipsiți,
Și-o face cetate, loc de locuit,
³⁷ Seamănă ogoare, vii sădesc tihniți,
Și culeg, în cântec rodul lor muncit.

³⁸ Îi binecuvântă El… și se 'nmulțesc,
Numărul de vite nu le va scădea
³⁹ Dacă pier, fiindcă alții-i asupresc,
Cu poveri, cu sarcini și-apăsare grea,

⁴⁰ El disprețul varsă peste toți cei tari,
Ca pribegi s-alerge locuri fără pași,
⁴¹ Dar 'nmulțește-a lor familii mici și mari,
Izbăvind pe cei lipsiți și nevoiași.

⁴² Cei neprihăniți văd asta bucuroși,
Iar nelegiuiții, gurii, frâu își pun.
⁴³ Să ia-n seamă-acestea câți sunt credincioși,
Și să vadă toți cât Domnul e de Bun…!