Toți cei apăsați, Isuse,
De dureri copleșitoare,
Lângă crucea Ta se-adună
Și așteaptă alinare.
Tu le-ai mai rămas în lupte
Adăpost și mângâiere,
Că nu-i nimeni să-nțeleagă
Ne-nțeleasa lor durere.
De dureri copleșitoare,
Lângă crucea Ta se-adună
Și așteaptă alinare.
Tu le-ai mai rămas în lupte
Adăpost și mângâiere,
Că nu-i nimeni să-nțeleagă
Ne-nțeleasa lor durere.
Tu flămânzilor ești Pâine,
Și-nsetaților ești Apă,
Reazim celor slabi și Scutul
Celor ce la Tine scapă.
Iar la cei ce-n noaptea morții
Și păcatelor, suspină,
Tu ești singurul Nădejde
Și ești singura Lumină!
Și-nsetaților ești Apă,
Reazim celor slabi și Scutul
Celor ce la Tine scapă.
Iar la cei ce-n noaptea morții
Și păcatelor, suspină,
Tu ești singurul Nădejde
Și ești singura Lumină!
Fie-Ți milă, fie-Ți milă
De sărmanul care piere,
Așteptându-Ți ajutorul
Frânt de cazne și durere!
De sub greul apăsării
Și necazului îl scapă,
La izvoarele luminii
Și odihnei Tu-l adapă!
De sărmanul care piere,
Așteptându-Ți ajutorul
Frânt de cazne și durere!
De sub greul apăsării
Și necazului îl scapă,
La izvoarele luminii
Și odihnei Tu-l adapă!
Sfarmă lanțurile urii
Și ne ia a ei povară,
Soarele iubirii iarăși
Peste noi fă-l să răsară!
Să fim iarăși o credință
O nădejde și-o simțire,
De nimic n-avem, o, Doamne
Lipsă-atât cât de iubire!
Și ne ia a ei povară,
Soarele iubirii iarăși
Peste noi fă-l să răsară!
Să fim iarăși o credință
O nădejde și-o simțire,
De nimic n-avem, o, Doamne
Lipsă-atât cât de iubire!
Toți cei apăsați, Isuse,
De dureri copleșitoare,
Lângă crucea Ta se-adună
Și așteaptă alinare.
Tu le-ai mai rămas în lupte
Adăpost și mângâiere,
Că nu-i nimeni să-nțeleagă
Ne-nțeleasa lor durere.
De dureri copleșitoare,
Lângă crucea Ta se-adună
Și așteaptă alinare.
Tu le-ai mai rămas în lupte
Adăpost și mângâiere,
Că nu-i nimeni să-nțeleagă
Ne-nțeleasa lor durere.
Tu flămânzilor ești Pâine,
Și-nsetaților ești Apă,
Reazim celor slabi și Scutul
Celor ce la Tine scapă.
Iar la cei ce-n noaptea morții
Și păcatelor, suspină,
Tu ești singurul Nădejde
Și ești singura Lumină!
Și-nsetaților ești Apă,
Reazim celor slabi și Scutul
Celor ce la Tine scapă.
Iar la cei ce-n noaptea morții
Și păcatelor, suspină,
Tu ești singurul Nădejde
Și ești singura Lumină!
Fie-Ți milă, fie-Ți milă
De sărmanul care piere,
Așteptându-Ți ajutorul
Frânt de cazne și durere!
De sub greul apăsării
Și necazului îl scapă,
La izvoarele luminii
Și odihnei Tu-l adapă!
De sărmanul care piere,
Așteptându-Ți ajutorul
Frânt de cazne și durere!
De sub greul apăsării
Și necazului îl scapă,
La izvoarele luminii
Și odihnei Tu-l adapă!
Sfarmă lanțurile urii
Și ne ia a ei povară,
Soarele iubirii iarăși
Peste noi fă-l să răsară!
Să fim iarăși o credință
O nădejde și-o simțire,
De nimic n-avem, o, Doamne
Lipsă-atât cât de iubire!
Și ne ia a ei povară,
Soarele iubirii iarăși
Peste noi fă-l să răsară!
Să fim iarăși o credință
O nădejde și-o simțire,
De nimic n-avem, o, Doamne
Lipsă-atât cât de iubire!
