Trecuta vreme

Trecuta vreme nimeni,
N-o poate-ntoarce iar,
Rămasu-i-a doar gustul,
Mai dulce sau amar.
S-au dus cu umbra frunzei,
Și-a verii anii dragi,
Răsufletul pe cale,
Urcând mai greu ți-l tragi.

Doar fața conștiinței,
Pe care n-o știai,
Învie lângă tine,
Cu tot mai aspru grai.
Simți inima arzându-ți,
Amarele-amintiri,
Și-n gânduri vin atâtea,
Mustrări și-nvinuiri.

Din câte-au fost, nici una,
Nu poți s-o uiți în veac,
Mereu mai arzătoare,
Și mai adânci se fac.
Tot ce-adormise-n suflet,
Ți se trezește-acum,
Când până-n veșnicie,
Mai ai un pas de drum.

O, nimenea nu moare,
Nici n-a murit nicicând,
Spre forma cea eternă,
Ne ducem toți pe rând.
Doar glasul Crucii strigă,
Ca vina, mai presus,
Și ca al conștiinței,
Iertarea lui Isus.