În Scripturi am privit
Și în duh mi-ai șoptit
Pilda Ta s-o ascult
Cum ai spus-o demult.
Îmi vedeai inima
Ce în ea se-ncredea,
Și-al meu gând înălțat
Cu dispreț îmbrăcat.
Și în duh mi-ai șoptit
Pilda Ta s-o ascult
Cum ai spus-o demult.
Îmi vedeai inima
Ce în ea se-ncredea,
Și-al meu gând înălțat
Cu dispreț îmbrăcat.
Mi-ai vorbit despre oameni
Ce-au vrut să se-nchine,
Și-a lor rugăciune la templu-i ducea;
Iar un învățat și-un om apăsat
Ca pildă-nainte din nou mi i-ai dat!
Ce-au vrut să se-nchine,
Și-a lor rugăciune la templu-i ducea;
Iar un învățat și-un om apăsat
Ca pildă-nainte din nou mi i-ai dat!
În al rugilor ceas,
În picioare rămas,
Fariseu-nvățat ruga și-a înălțat.
Plin de sine spunea
Cât de multe făcea,
Aducând mulțumiri cu trufie-n priviri.
În picioare rămas,
Fariseu-nvățat ruga și-a înălțat.
Plin de sine spunea
Cât de multe făcea,
Aducând mulțumiri cu trufie-n priviri.
Mulțumea că e altfel
Decât ceilalți oameni
În care păcatul adânc stăpânea,
Și-n inima sa îi disprețuia,
Căci mult mai presus
Decât ei se vedea.
Decât ceilalți oameni
În care păcatul adânc stăpânea,
Și-n inima sa îi disprețuia,
Căci mult mai presus
Decât ei se vedea.
Cu privirea-n pământ
Și cu duhul înfrânt
Bietul vameș stătea,
Ochii nu-și ridica.
Se lovea doar în piept, 4.
Și rostea cu regret:
„Păcătos cum sunt eu,
Milă-Ți cer Domnul meu!”
Și cu duhul înfrânt
Bietul vameș stătea,
Ochii nu-și ridica.
Se lovea doar în piept, 4.
Și rostea cu regret:
„Păcătos cum sunt eu,
Milă-Ți cer Domnul meu!”
Tu ai spus mai degrabă
Că omul acesta
A fost socotit neprihănit,
Căci fi-va-nălțat capul plecat,
Dar fi-va smerit
Cel ce-n duh s-a mândrit!
Că omul acesta
A fost socotit neprihănit,
Căci fi-va-nălțat capul plecat,
Dar fi-va smerit
Cel ce-n duh s-a mândrit!
Rușinat și înfrânt,
Cu privirea-n pământ,
Recunosc că-s și eu ca acel fariseu.
Văd acum că-s sărman,
Nici un merit nu am.
Păcătos cum sunt eu
Milă-Ți cer Domnul meu!
Cu privirea-n pământ,
Recunosc că-s și eu ca acel fariseu.
Văd acum că-s sărman,
Nici un merit nu am.
Păcătos cum sunt eu
Milă-Ți cer Domnul meu!
Mă gândeam că sunt altfel
Decât ceilalți oameni
Da-n inima-nfrântă păcatul rodea,
Că-n duh nesmerit, am disprețuit
Pe-acei pentru care pe lemn ai murit!
Decât ceilalți oameni
Da-n inima-nfrântă păcatul rodea,
Că-n duh nesmerit, am disprețuit
Pe-acei pentru care pe lemn ai murit!
Ca o haină mânjită sunt faptele mele,
Oricât de frumoase și bune-ar părea,
Iar neprihănit e-acel ce-a primit,
Crezând în Tine, prin har, haina Ta!
Oricât de frumoase și bune-ar părea,
Iar neprihănit e-acel ce-a primit,
Crezând în Tine, prin har, haina Ta!
În Scripturi am privit
Și în duh mi-ai șoptit
Pilda Ta s-o ascult
Cum ai spus-o demult.
Îmi vedeai inima
Ce în ea se-ncredea,
Și-al meu gând înălțat
Cu dispreț îmbrăcat.
Și în duh mi-ai șoptit
Pilda Ta s-o ascult
Cum ai spus-o demult.
Îmi vedeai inima
Ce în ea se-ncredea,
Și-al meu gând înălțat
Cu dispreț îmbrăcat.
Mi-ai vorbit despre oameni
Ce-au vrut să se-nchine,
Și-a lor rugăciune la templu-i ducea;
Iar un învățat și-un om apăsat
Ca pildă-nainte din nou mi i-ai dat!
Ce-au vrut să se-nchine,
Și-a lor rugăciune la templu-i ducea;
Iar un învățat și-un om apăsat
Ca pildă-nainte din nou mi i-ai dat!
În al rugilor ceas,
În picioare rămas,
Fariseu-nvățat ruga și-a înălțat.
Plin de sine spunea
Cât de multe făcea,
Aducând mulțumiri cu trufie-n priviri.
În picioare rămas,
Fariseu-nvățat ruga și-a înălțat.
Plin de sine spunea
Cât de multe făcea,
Aducând mulțumiri cu trufie-n priviri.
Mulțumea că e altfel
Decât ceilalți oameni
În care păcatul adânc stăpânea,
Și-n inima sa îi disprețuia,
Căci mult mai presus
Decât ei se vedea.
Decât ceilalți oameni
În care păcatul adânc stăpânea,
Și-n inima sa îi disprețuia,
Căci mult mai presus
Decât ei se vedea.
Cu privirea-n pământ
Și cu duhul înfrânt
Bietul vameș stătea,
Ochii nu-și ridica.
Se lovea doar în piept, 4.
Și rostea cu regret:
„Păcătos cum sunt eu,
Milă-Ți cer Domnul meu!”
Și cu duhul înfrânt
Bietul vameș stătea,
Ochii nu-și ridica.
Se lovea doar în piept, 4.
Și rostea cu regret:
„Păcătos cum sunt eu,
Milă-Ți cer Domnul meu!”
Tu ai spus mai degrabă
Că omul acesta
A fost socotit neprihănit,
Căci fi-va-nălțat capul plecat,
Dar fi-va smerit
Cel ce-n duh s-a mândrit!
Că omul acesta
A fost socotit neprihănit,
Căci fi-va-nălțat capul plecat,
Dar fi-va smerit
Cel ce-n duh s-a mândrit!
Rușinat și înfrânt,
Cu privirea-n pământ,
Recunosc că-s și eu ca acel fariseu.
Văd acum că-s sărman,
Nici un merit nu am.
Păcătos cum sunt eu
Milă-Ți cer Domnul meu!
Cu privirea-n pământ,
Recunosc că-s și eu ca acel fariseu.
Văd acum că-s sărman,
Nici un merit nu am.
Păcătos cum sunt eu
Milă-Ți cer Domnul meu!
Mă gândeam că sunt altfel
Decât ceilalți oameni
Da-n inima-nfrântă păcatul rodea,
Că-n duh nesmerit, am disprețuit
Pe-acei pentru care pe lemn ai murit!
Decât ceilalți oameni
Da-n inima-nfrântă păcatul rodea,
Că-n duh nesmerit, am disprețuit
Pe-acei pentru care pe lemn ai murit!
Ca o haină mânjită sunt faptele mele,
Oricât de frumoase și bune-ar părea,
Iar neprihănit e-acel ce-a primit,
Crezând în Tine, prin har, haina Ta!
Oricât de frumoase și bune-ar părea,
Iar neprihănit e-acel ce-a primit,
Crezând în Tine, prin har, haina Ta!
