Ca femeia din Sihar la fântână,
Venit-am apă ca să scot,
Dar vocea lui Isus răsună:
Din apa vieții ca să-ți dau Eu pot!
Venit-am apă ca să scot,
Dar vocea lui Isus răsună:
Din apa vieții ca să-ți dau Eu pot!
Dă-mi, Isuse, apă vie,
Stâmpără-mi Tu sufletul arzând.
Cred, o, Doamne, că Tu ești profetul,
Ce-ai adus iubirea pe pământ!
Stâmpără-mi Tu sufletul arzând.
Cred, o, Doamne, că Tu ești profetul,
Ce-ai adus iubirea pe pământ!
Unde-I, Doamne,
Locul sfânt de-nchinare,
În văi umbrite sau la munți?
O, nu! Ci-n suflete smerite
Și în jertfa unei aplecate frunți.
Locul sfânt de-nchinare,
În văi umbrite sau la munți?
O, nu! Ci-n suflete smerite
Și în jertfa unei aplecate frunți.
Prieten drag ce cauți mereu fericirea,
Izvorul ei e-n Domnul sfânt,
Isus, divinul nostru Mire,
Ce din înalt veni jos pe pământ!
Izvorul ei e-n Domnul sfânt,
Isus, divinul nostru Mire,
Ce din înalt veni jos pe pământ!
Ca femeia din Sihar la fântână,
Venit-am apă ca să scot,
Dar vocea lui Isus răsună:
Din apa vieții ca să-ți dau Eu pot!
Venit-am apă ca să scot,
Dar vocea lui Isus răsună:
Din apa vieții ca să-ți dau Eu pot!
Dă-mi, Isuse, apă vie,
Stâmpără-mi Tu sufletul arzând.
Cred, o, Doamne, că Tu ești profetul,
Ce-ai adus iubirea pe pământ!
Stâmpără-mi Tu sufletul arzând.
Cred, o, Doamne, că Tu ești profetul,
Ce-ai adus iubirea pe pământ!
Unde-I, Doamne,
Locul sfânt de-nchinare,
În văi umbrite sau la munți?
O, nu! Ci-n suflete smerite
Și în jertfa unei aplecate frunți.
Locul sfânt de-nchinare,
În văi umbrite sau la munți?
O, nu! Ci-n suflete smerite
Și în jertfa unei aplecate frunți.
Prieten drag ce cauți mereu fericirea,
Izvorul ei e-n Domnul sfânt,
Isus, divinul nostru Mire,
Ce din înalt veni jos pe pământ!
Izvorul ei e-n Domnul sfânt,
Isus, divinul nostru Mire,
Ce din înalt veni jos pe pământ!
