De ce ești trist? De ce-ți curg lacrimi
Și inima e-atât de grea?
Când știi că El ți-ascultă șoapta,
Când știi că El te va scăpa!
Și inima e-atât de grea?
Când știi că El ți-ascultă șoapta,
Când știi că El te va scăpa!
La-al Lui Cuvânt se-oprește valul,
La glasul Lui, marea a tăcut!
Mereu doar El ți-a fost alături
Nu dispera când ești căzut!
La glasul Lui, marea a tăcut!
Mereu doar El ți-a fost alături
Nu dispera când ești căzut!
De-atâtea ori, sub a ta cruce,
Ai suspinat și-ai spus: „Mi-e greu!”
Dar nici atunci Mângâietorul
Nu te-a uitat, amicul meu!
Ai suspinat și-ai spus: „Mi-e greu!”
Dar nici atunci Mângâietorul
Nu te-a uitat, amicul meu!
De nu-L cunoști încă pe Acela
Ce orbilor vedere-a dat,
Celui căzut, de se încrede,
Un Tată e cu-adevărat!
Ce orbilor vedere-a dat,
Celui căzut, de se încrede,
Un Tată e cu-adevărat!
De ce ești trist? De ce-ți curg lacrimi
Și inima e-atât de grea?
Când știi că El ți-ascultă șoapta,
Când știi că El te va scăpa!
Și inima e-atât de grea?
Când știi că El ți-ascultă șoapta,
Când știi că El te va scăpa!
La-al Lui Cuvânt se-oprește valul,
La glasul Lui, marea a tăcut!
Mereu doar El ți-a fost alături
Nu dispera când ești căzut!
La glasul Lui, marea a tăcut!
Mereu doar El ți-a fost alături
Nu dispera când ești căzut!
De-atâtea ori, sub a ta cruce,
Ai suspinat și-ai spus: „Mi-e greu!”
Dar nici atunci Mângâietorul
Nu te-a uitat, amicul meu!
Ai suspinat și-ai spus: „Mi-e greu!”
Dar nici atunci Mângâietorul
Nu te-a uitat, amicul meu!
De nu-L cunoști încă pe Acela
Ce orbilor vedere-a dat,
Celui căzut, de se încrede,
Un Tată e cu-adevărat!
Ce orbilor vedere-a dat,
Celui căzut, de se încrede,
Un Tată e cu-adevărat!
