De n-ai fi de partea noastră,
Preaiubitul nost' Isus,
Când strigăm spre bolta-albastră,
Când necazul ne-a răpus.
N-am putea trece-ncercarea
Și ușor ne-am clătina,
N-am putea trăi răbdarea
Și nici nu Te-am lăuda.
Preaiubitul nost' Isus,
Când strigăm spre bolta-albastră,
Când necazul ne-a răpus.
N-am putea trece-ncercarea
Și ușor ne-am clătina,
N-am putea trăi răbdarea
Și nici nu Te-am lăuda.
Dar tu ești mereu acolo
Unde cinste Ți se dă,
Te prezinți cu braț puternic
Și spui oricând:,, Iată-Mă! ''
Când din slăvile divine
Între noi Tu poposești
Și sfârșesc orice suspine
Și-orice răni tămăduiești.
Unde cinste Ți se dă,
Te prezinți cu braț puternic
Și spui oricând:,, Iată-Mă! ''
Când din slăvile divine
Între noi Tu poposești
Și sfârșesc orice suspine
Și-orice răni tămăduiești.
Tu nu dai peste măsură,
Ci doar cât putem răbda,
Căci vrei aur fără zgură.
Vrednici de chemarea Ta.
Și-n cuptor de suferință,
Și-n noian de încercări,
Ne crești, Doamne, în credință,
Ca să-Ți fim ai Tăi străjeri.
Ci doar cât putem răbda,
Căci vrei aur fără zgură.
Vrednici de chemarea Ta.
Și-n cuptor de suferință,
Și-n noian de încercări,
Ne crești, Doamne, în credință,
Ca să-Ți fim ai Tăi străjeri.
De n-ai fi de partea noastră,
Preaiubitul nost' Isus,
Când strigăm spre bolta-albastră,
Când necazul ne-a răpus.
N-am putea trece-ncercarea
Și ușor ne-am clătina,
N-am putea trăi răbdarea
Și nici nu Te-am lăuda.
Preaiubitul nost' Isus,
Când strigăm spre bolta-albastră,
Când necazul ne-a răpus.
N-am putea trece-ncercarea
Și ușor ne-am clătina,
N-am putea trăi răbdarea
Și nici nu Te-am lăuda.
Dar tu ești mereu acolo
Unde cinste Ți se dă,
Te prezinți cu braț puternic
Și spui oricând:,, Iată-Mă! ''
Când din slăvile divine
Între noi Tu poposești
Și sfârșesc orice suspine
Și-orice răni tămăduiești.
Unde cinste Ți se dă,
Te prezinți cu braț puternic
Și spui oricând:,, Iată-Mă! ''
Când din slăvile divine
Între noi Tu poposești
Și sfârșesc orice suspine
Și-orice răni tămăduiești.
Tu nu dai peste măsură,
Ci doar cât putem răbda,
Căci vrei aur fără zgură.
Vrednici de chemarea Ta.
Și-n cuptor de suferință,
Și-n noian de încercări,
Ne crești, Doamne, în credință,
Ca să-Ți fim ai Tăi străjeri.
Ci doar cât putem răbda,
Căci vrei aur fără zgură.
Vrednici de chemarea Ta.
Și-n cuptor de suferință,
Și-n noian de încercări,
Ne crești, Doamne, în credință,
Ca să-Ți fim ai Tăi străjeri.