Din cenușă

Din cenușa zilelor de teamă,
Se ridică-n mine-un om căzut.
Dar fără cruce, fără drum
Ce folos să fie, fără rost?!

A trăit, dar nu cu Tine,
Umbra lui s-a vrut stăpân.
Sa crezut o flacără vie,
Dar s-a stins ca o lumânare

Fără Tine, Doamne-al vieții,
Omul din mine geme sec.
Trupu-i merge, dar sufletu-i șchioptează,
Spre un cer pe care nu-l mai știe.

Mă uit în mine ca-ntr-o rană adâncă,
Unde nu e vindecare, nici speranță.
Doar Tu, Hristos, cobori în tăcere
Și să mă ridici din propria-mi groapă.

Cât timp mai am să învăț iubirea?!
Dacă m-ai ierta încă o dată,
Aș vrea ca omul acesta zdrobit
Să respire doar prin Tine, viu.